Grecia a anuntat miercuri seară noi reduceri bugetare în contextul în care încearcă să convingă investitorii că poate controla cel mai mare deficit bugetar din regiune. Prin urmare, va impune noi măsuri de austeritate care, de altfel, au aprofundat recesiunea şi nu au reuşit, până acum, să înlăture dubiile privind capacitatea statului elen de a evita intrarea în incapacitate de plată.
Ca urmare a anunţului privind noi reduceri ale pensiilor şi salariilor, capitala Greciei va fi privată de orice tip de transport, întrucât angajaţii din transportul public şi profesorii şcolilor de stat intră în grevă pentru 24 de ore, informează Bloomberg. De asemenea, zborurile spre şi de pe Aeroportul Internaţional din Atena vor fi perturbate, în contextul în care controlorii de trafic aerian şi-au întrerupt activitatea pentru trei ore.
Călătorii aşteaptă în faţa aeroportului Eleftherios Venizelos din Atena, în timpul întreruperii activităţii angajaţilor
Noua rundă de reduceri ale pensiilor şi salariilor funcţionarilor publici au fost solicitate de către creditori internaţionali, pentru a se asigura că statul elen va acoperi gaura din deficitul public, pentru a atinge obiectivele bugetare ale acestui an şi pentru a primi tranşa din împrumutul de urgenţă de luna viitoare.
Măsurile anunţate în urma dicuţiilor cu Uniunea Europeană şi cu Fondul Monetar Internaţional presupun: o tăiere de 20 la sută a pensiilor de peste 1.200 de euro pe lună, sumele ce depăşesc o pensie de 1.000 de euro plătită celor sub 55 de ani vor fi reduse cu 40%, iar salariile a 30.000 de angajaţi de la stat vor fi reduse.