Acest text a fost primit pe emailul redactiei:

Exista cateva idiosincrazii europene legate de relatiile unor asemenea tari cu Romania. Eu remarc ca aceste relatii au inceput sa se schimbe si acest lucru deranjeaza. Sa ma explic: Franta nu este incantata si nu va fi atat timp cat Romania incepe sa vorbeasca; faptul ca Romania a aratat Frantei ca a sunat la o usa gresita atunci cand a cerut sprijin european pentru atacurile asupra Libiei, demonstreaza acest lucru. Si Romania a procedat corect. De altfel Sarkozy a trebuit sa traverseze strada la Bruxelles si sa se opreasca la NATO ca sa-l asculte cine trebuie. Faptul ca “sora” noastra mai mare s-a crizat atunci cand concernul AREVA nu a obtinut un green-card pentru reactoarele romanesti sau pentru mai stiu eu ce investitie franceza ( cu profit direct pentru campania lui Sarkozy ), denota ca atitudinea Romaniei deranjeaza. La randul sau Fed. Rusa nu este incantata de faptul ca Romania are initiative; unele strategice ! Si toate proiecteaza o forma de influenta asupra spatiului ex-sovietic. Turcia de asemenea ( desi e o tara non-UE ) nu se va bucura niciodata stiind ca status-quo-ul sau la M. Neagra este amenintat de Gr. Naval de la Constanta sau de vreo investitie in portul cu acelasi nume. Ce tara se bucura cand un vecin devine puternic ? Ce tara, gen Franta, se bucura cand vede ca trebuie sa se consulte cu o alta tara pe care o considera orice ( un maghreb european, poate ), numai partener de dialog nu. Cu Olanda in schimb, traditia ( paradoxal pentru unii ) joaca un rol foarte important: stiti care era rolul, printre altele, al acestei micute tari in contextul NATO, inainte de ’89 ? Prin natura atributiilor aceasta tara avea ochii si urechile respectabilei organizatii, atintite pe acest spatiu. Faptul ca micuta Olanda nu a reusit sa-si materializeze avantajul “know-how- ului”, probabil ca o vexeaza in