* soliştii Grupului "Steluţe Dunărene" au fost principalii laureaţi ai Concursului Artistic Naţional Mini Miss şi Mister România 2011
* Ana Maria Voicu a câştigat titlul Mini Miss România, în timp ce titlul Mini Mister România i-a revenit lui Claudiu Moca, solist care provine din sistemul de Protecţia Copilului
Talent, spirit ludic şi frumuseţea ingenuă a copiilor. La Concursul Artistic Naţional Mini Miss şi Mister România 2011, desfăşurat la Bucureşti, week-endul trecut, soliştii Grupului "Steluţe Dunărene" din Brăila au câştigat primele locuri.
Au voci care se fac tot mai mult remarcate pe scenele festivalurilor naţionale de muzică uşoară, au talent, şlefuit în multe ore de repetiţii, dar au reuşit să convingă juriul de la Concursul Artistic Naţional Mini Miss şi Mister România şi prin inteligenţă şi frumuseţe. Sunt membri ai Grupului "Steluţe Dunărene", manageriat de Liliana Toader, care au adus la Brăila atât titlul de Mini Miss, cât şi pe cel de Mini Mister, însă şi alte premii de la emisiunea concurs desfăşurată în studioul Televiziunii Române de Mâine. Astfel, soliştii Ana Maria Voicu şi Claudiu Moca au fost principalii laureaţi ai concursului, urmaţi îndeaproape de Sorina Dinu şi Diana Vlad, dar de asemenea s-au făcut remarcate şi Cristina Antonescu şi Rahel Vasile. Competiţia a presupus opt probe, printre care autoprezentare, defilare în ţinută casual dar şi în ţinută de gală, prezentarea unui costum popular, interpretarea unor piese, imitarea unui artist profesionist, crearea unui personaj de carnaval. "A fost un alt fel de concurs, deoarece au fost mai multe probe pentru care participanţii au trebuit să se pregătească foarte bine. Copiii au muncit şi s-au mobilizat, dovadă fiind rezultatele obţinute. Sunt nespus de mulţumită deoarece titlul de Miss şi cel de Mister au fost aduse la Brăila. Pentru asta, ei au lucrat zi de zi şi, pentru