În ultima vreme, UE pare un fel de balamuc vesel, în care nimeni nu se mai înţelege cu nimeni. Liderii statelor membre, miniştrii de finanţe, bancherii se tot întîlnesc pentru a găsi soluţii de salvare a Greciei, după care declară că sînt pe calea cea bună, dar nu se întîmplă nimic. Apoi, întorşi cu faţa spre propriul electorat, unii şefi de state şi de guverne le spun oamenilor ceea ce vor ei să audă – lucruri „patriotice“ şi pline de simţire. Se duc pe apa sîmbetei toate grămezile de bani cheltuiţi de Comisia Europeană, în atîta amar de ani, pe „programe de comunicare“ menită să creeze un „spaţiu public european“, să-i informeze pe cetăţeni şi să-i facă să se simtă bine în „casa comună europeană“. Iadul e făcut din detalii, iar unii politicieni europeni îl trag pe Agamiţă de coadă vînturînd sentimente naţionale prost plasate şi arătînd cu degetul spre „ceilalţi“. Toate teoriile despre naţionalism şi toate strategiile de comunicare devin o seamă de vorbe palide în faţa unor ieşiri pe ogor ale unor politicieni care nu mai au soluţii şi răspunsuri, dar se ţin cu dinţii de putere, fără să-şi dea seama că puterea lor efectivă e tot mai mică. Mi-au atras atenţia cîteva exemple mărunte, dar semnificative.

DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe an„Problema românilor.“ Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. E limpede că o seamă de concetăţeni de-ai noştri încalcă legea prin Franţa, Italia şi alte ţări (aşa cum o încalcă şi la noi acasă). Dar să răspunzi la asta cu campanii de PR nu e o dovadă de inteligenţă. Plimbarea ministrului francez de Interne pe Champs Élysées cu televiziunile după el seamănă cu mediocrele campanii electorale de pe la noi. Iar declaraţia lui ridicolă cum că „unul din zece infractori e român“ a rămas nesancţionată tocmai pentru că s-a creat deja o psihoză într-o bună parte a