Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiru nu mai face sondaj pentru Primărie Gigi Chiru- „Nu mai este justificat în contextul comasării alegerilor"

Publicat in Ziua Constanta, joi 22 septembrie 2011 ·

La mijlocul lunii august, când liderul PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru, anunţa venirea în partid a 200 de membri foşti liberali, acesta spunea că în următoarele două săptămâni se va definitiva sondajul de opinie care va scoate la iveală şansele pe care le are la Primărie. Asta, în eventualitatea în care liderul PDL Constanţa va fi şi cel care va fi desemnat în cele din urmă să reprezinte PDL-ul la alegerile locale de anul viitor. De altfel, la acel moment, Chiru le spunea noilor săi colegi de partid că încă nu îşi poate atribui titulatura de candidat al PDL Constanţa pentru Primărie în scrutinul local din 2012.

Între timp, după anunţul potrivit căruia alegerile de anul viitor, locale şi parlamentare, se vor comasa, potrivit celor declarate de liderul PDL Constanţa, derularea sondajului a fost stopată pentru a nu „provoca o derută în rândurile populaţiei". „Sondajul la acel moment nu mai era justificat. Aşteptăm să vedem dacă alegerile se vor comasa ori nu. În funcţie de asta, vom începe un alt sondaj de opinie", a declarat Chiru. Sondajul care nu a mai fost lansat şi care urma să fie efectuat după câte se pare de o firmă specializată, conţinea, pe lângă numele liderului PDL Constanţa, numele primarului PSD al Constanţei, Radu Mazăre, numele unor liderilor locali PNL, plus ale altor persoane care puteau atrage voturi din PSD şi PNL. La mijlocul lunii august, când liderul PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru, anunţa venirea în partid a 200 de membri foşti liberali, acesta spunea că în următoarele două săptămâni se va definitiva sondajul de opinie care va scoate la iveală şansele pe care le are la Primărie. Asta, în eventualitatea în care liderul PDL Constanţa va fi şi cel care va fi desemnat în cele din urmă să reprezinte PDL-ul la alegerile locale de anul viitor. De altfel, la acel moment, Chiru le spunea noilor săi colegi de partid că încă nu îşi poate atrib

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 9 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 2 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 5 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 8 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 3 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 3 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 10 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

9°/14°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

13°/23°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

14°/27°
dum.

7°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°