Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei de la Mişcarea Arădeană împreună cu 4000 de arădeni cer înfiinţarea a noi parcuri

Publicat in Adevarul, joi 22 septembrie 2011 ·

Reprezentanţii Mişcării Arădeane au înaintat Primăriei Municipiului Arad petiţia intitulată sugestiv „Parcuri pentru arădeni”. Prin petiţia, care a fost semnată de 4000 de arădeni, se cere înfiinţarea a 12 parcuri noi în Arad.

Proiectul privind înfiinţarea a 12 parcuri noi în oraş a fost propus la începutul primăverii.

„Din păcate pentru locuitorii din toate cartierele oraşului, iniţiativa organizaţiei noastre în parteneriat cu Respiră Verde, a fost ignorată de Municipalitate. Acum am înaintat Municipalităţii petiţia «Parcuri pentru arădeni»”, spune Claudiu Cristea, preşedintele asociaţiei Mişcarea Arădeană. Acesta mai spune că a lucrat cu jurişti, ingineri, economişti şi inclusiv peisagişti, pentru a găsi cele mai viabile soluţii.

„Am consultat opinia publică în ceea ce priveşte demersul nostru şi am analizat posibilităţile existente la ora actuală pentru implementarea proiectului cât mai repede posibil”, mai spune Cristea.

Motivaţia care stă la baza proiectului Mişcării Arădene este dată de faptul că Aradul este deficitar la capitoul spaţii verzi (reglementările europene în vigoare recomandă 20 mp/locuitor), oraşul prezintă o accesibilitate redusă la parcuri şi spaţii verzi, prezintă un grad ridicat de noxe eliminate în aer de automobile şi nu are o strategie municipală de fluidizare a traficului, cu efect de reducere a poluării pe metru cub de aer.

La toate acestea se adaugă, spun reprezentanţii Mişcării Arădene, intenţia administraţiei locale de a desfiinţa Parcul Copiilor.

„Cele 12 spaţii verzi gândite pentru arădenii din toate cartierele este acceptată şi aprobată de specialişti în domeniu. Petiţia este susţinută prin semnarea de către 4.000 dintre arădenii care au decis că oraşul are nevoie de un asemenea proiect. Trebuie ascultată această dorinţă!”, spune Claudiu Cristea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 46 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 49 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 56 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°