Festivalul de Film Central European din Mediaş (5- 11 septembrie), iniţiativă meritorie a regizorului Radu Gabrea, a adus în prim-plan, cu contribuţia NCJFF (Centrul Naţional pentru Film Evreiesc) al Universităţii Brandeis din Boston, Massachusetts, o serie de filme evreieşti de la începuturile cinematografului, printre puţinele în care actorii vorbesc idiş.

Filmele au rulat în holul vechii sinagogi a oraşului Mediaş, o clădire impozantă, dar, din păcate, abandonată, o sală care s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul de spectatori. A fost o surpriză pentru mine să văd că filmul vechi şi implicit istoria cinematografului s-a bucurat de mai mult interes decât filmele aflate în competiţie. Pentru un cinefil, ele au constituit partea de maxim rafinament a festivalului, care sper să-şi găsească un loc permanent cu fiecare nouă ediţie a sa. Filmul pe care am ales să-l prezint, în speranţa că el va putea fi văzut odată şi odată şi de către iubitorii de film români, este Benya Krik (1926), al lui Vladimir Vilner. Se spera iniţial ca Eisenstein să realizeze acest film, însă din motive necunoscute, proiectul a fost preluat de Vilner, care l-a dus la bun sfârşit. Filmul este realizat după o nuvelă a lui Isaac Babel, scriitorul publicându-şi volumul, Povestiri din Odesa, abia în 1931. Asemeni lui Gustav Meyrink, autorul minunatului roman Golem, arhitectură abstrusă a ghetoului praghez, Babel descoperea în ghetoul evreiesc din Odesa, ghetou numit Moldovanka, o lume pestriţă, amestec de negustori mărunţi, escroci, curve, gangsteri, rabini, patroni de saloane, o lume crepusculară al cărei sfârşit îl anunţau primele gonguri ale revoluţiei. Isaac Babel însuşi avea să fie ucis la comanda lui Stalin în 1940. Puţinele filme evreieşti s-au bucurat în acest scurt interval de sprijinul oficialităţilor, interval care coincide până la un punct cu NEP-ul şi existenţa la putere a