Fata cu care făcusem cunoştinţă avea vreo 23 de ani şi debutase de curând cu un volum de proză.
„Ce job ai?", am întrebat-o eu. „Cum ce job am? Sunt scriitoare", mi-a răspuns ea, mirată de întrebare. Ştiam că volumul ei de debut nu era un bestseller, aşa că am insistat: „Ştiu că eşti scriitoare. Întrebam din ce-ţi câştigi existenţa." „Mi-e de ajuns cât câştig ca scriitoare, de ce aş avea nevoie de altceva?", mi-a zis ea.
Dialogul de mai sus avea loc în Germania, unde eu ajunsesem de curând şi nu ştiam cum merg lucrurile pe-acolo. Apoi am aflat că, în Germania, nu trebuie să fii autor de bestseller-uri ca să trăieşti din scris. Ca tuturor scriitorilor, editura îi organiza tinerei autoare care-mi spunea că nu are nevoie de o altă slujbă adevărate turnee de lecturi publice, în mai multe oraşe, unde venea public plătitor de bilet. În plus, scriitorii germani au la dispoziţie tot felul de burse - de la cele acordate de structurile guvernamentale federale sau de landuri, până la cele date de autorităţile locale sau de fundaţii private. Un autor care nici el nu era vreo vedetă a literaturii germane, mi-a spus la un moment dat: „Anul ăsta, sunt scriitorul oraşului... " - şi mi-a zis un nume de orăşel de care nu auzisem. „Şi ce presupune asta? Să locuieşti acolo un an?" „Da, de unde? Stau în continuare la Berlin.
Obligaţia mea este să vin în anul acesta de şase ori la ei şi să le ţin câte o conferinţă, despre cum văd eu lumea şi literatura. Pentru asta, îmi dau lunar aproape trei mii de euro."
Ca om care trăieşte într-o ţară unde nu dă nimeni pe tine nici doi bani ca scriitor, visez la momentul în care voi deveni scriitorul oraşului Tecuci. Sau Lugoj. Sau Mizil. Aş şi locui bucuros un an acolo, numai să mă lase să scriu.
