Urbain Le Verrier este celebru pentru ca a descoperit "din calcule" planeta Neptun. O alta descoperire a acestuia merita insa amintita azi, avansul neobisnuit al periheliului planetei Mercur, scrie Dan Selaru, pe blogul lui.

Miscarea a doua corpuri, asimilate ca puncte materiale si singure intr-un Univers in care sunt valabile principiile mecanicii newtoniene si care se supun legii atractiei gravitationale, se poate descompune in miscarea centrului de masa comun si miscarea unui corp fictiv fata de acest centru de masa.

Considerand centrul de masa in repaus, ceea ce nu reduce din generalitate, in functie de energia sistemului avem tipurile de orbite din imaginea de mai jos. Ne limitam la cazul in care miscarea are loc pe o elipsa (cu rosu). Aveti aici teoria.

Punctul cel mai apropiat al traiectoriei fata de astrul aflat in focarul elipsei (intersectia intre linia neagra orizontala si elipsa) poarta numele de periastru. Pentru problema de mai sus acest periastru este fix, nu se misca in timp.

In cazul planetei Mercur acest punct poarta numele de periheliu (Helios-Soare) si are o miscare in timp. Aceasta miscare de rotatie a periheliului este foarte lenta si apare din cauza influentei celorlalte planete, Mercur si Soarele nu sunt singurele corpuri din Univers, si din cauza turtirii Soarelui, Mercur si Soarele nu sunt puncte materiale. Cea mai mare parte a acestei miscari este data de precesia echinoctiilor.

Le Verrier a calculat aceste influente si a descoperit ca fata de predictiile pe care teoria newtoniana le preciza exista o diferenta de peste 38 de secunde de arc pe secol.

Aceste 38 de secunde, care de fapt sunt 42, au devenit o necunoscuta si au ridicat un mare semn de intrebare cu privire la mecanica lui Newton.

Dubiile cu privire la teoria newtoniana au inceput sa se acumuleze, s-a inv