„Adevărul“ vă prezintă săptămânal povestea numelor mari din fotbalul nostru. Astăzi e rândul lui Constantin Cernăianu, antrenorul care a reuşit să câştige trofee interne atât cu Petrolul Ploieşti, cât şi cu Universitatea Craiova. I-a avut sub baghetă pe Oblemenco, fraţii Dridea, Dobrin sau Balaci. A stat mult în preajma lui Ştefan Kovacs, s-a împiedicat de comunişti, l-a cunoscut pe Helenio Herrera, a dat mâna cu Joao Havelange.

Undeva, între tumultul Şoselei Mihai Bravu şi freamătul prăfuit al Bulevardului Muncii, pe o stradă botezată după un inginer interbelic, într-o curte înecată în verdeaţă, profesorul Cernăianu îşi duce bătrâneţea printre necazuri de sănătate şi amintiri. Nu mai are pielea întinsă pe faţă, ca pe vremea când ridica trofee sau antrena echipa naţională. Interiorul casei are acel aer vintage, cu puţine trimiteri la mileniul pe care-l străbatem. În mijlocul său, printre aburii cafelei la ibric, profesorul de 78 de ani se lansează în povestiri. Cumva împuţinat la trup, dar ager şi actual la minte, Constantin Cernăianu, sau „nea Duţu", cum îi spun apropiaţii, răsfoieşte deceniile ca pe nişte file îngălbenite.

Kovacs şi ratarea calificării în Argentina

„Cel mai sus am ajuns când am antrenat echipa naţională. După ce ne-au bătut sârbii cu 6-4 acasă şi am ratat calificarea la mondialul din Argentina 1978. Ştefan Kovacs s-a retras în postul de vicepreşedinte al Federaţiei, iar eu, din secund, am fost numit principal. Imediat, echipa naţională, sub conducerea mea, a avut un turneu în America de Sud. Am jucat în Argentina şi am pierdut greu, cu 2-1. După meci, Joao Havelange, care era preşedintele FIFA, m-a felicitat pentru joc şi mi-a spus că în mod normal România trebuia să se califice la Campionatul Mondial, dar că Spania, care era cu noi în grupă, n-avea cum să nu participe la o competiţie de limbă spaniolă. Atunci am înţeles multe din