Zilnic, şi nu exagerez cu nimic, sunt sunat de foşti colegi, care îmi cer să le găsesc un loc de muncă. Uneori pot, alteori nu! Nu ţine exclusiv de mine, nu pot împărţi indulgenţe precum Papa. Fac asta din prietenie, nicidecum din interes. Cine este de vină chiar dacă intervenţia are sau nu succes? Boul de Bichir!
Întrebarea la care nu-şi pot răspunde o groază de agarici este: cum de a rămas ăsta 22 de ani în picioare? Secretul este simplu: îmi iubesc meseria. N-am minţit niciodată, chiar dacă unii mi-au spus că-s prost. Nu m-am culcat pe lauri facili, nu m-am bucurat la şpăgi! Când unii păreau veşnici, eu m-am mai dus la o altă facultate, am făcut şi un master în domeniu. Trebuie să-ţi respecţi meseria, să te profesionalizezi. Oricât de talentat eşti, nu poţi trăi la nesfârşit din trecut, din grăsime. Când unii plecau după un şpriţ prelung, eu adormeam pe câte-o carte. Erau idolii zilei, iar eu, spre dispreţul tuturor, întrebam de Pamfil Şeicaru, de Crainic, de Carandino… Sunt convins că nu există doar talent, ci multă, multă muncă!
Da, m-am ajuns şmecher! Ana Niţă şi Irinel Antoniu m-au adus la “Libertatea” pentru că au crezut în mine! Bine, sunt şi un pic jidan, ţigan, legionar, mason, beţiv, curvar, poponar, răspopit (rog internauţii să completeze epitetele, dacă ştiu ce sunt alea). Credeţi- mă! Scriu zi de zi de ani buni. Am insomnii, mă frământ la fiecare frază! Sunt un om dificil, dar am o mare calitate, poate singura: nu mint! Şi, fie vorba între noi, chiar sunt bun! Am muncit pentru asta! Şi muncesc în continuare!
PS: Ieri mi-a sosit de la tipografie un volum care conţine editorialele din “Libertatea”. Se intitulează semnificativ: “Între Hristos şi lichele”.
