Au ieşit din competiţie şi ultimii români, Tecău şi Lindstedt. Da, domnule, ştiu că Lindstedt este suedez, dar a devenit unul de-al nostru de cînd joacă împreună cu Horia. Parcă a împrumutat ceva românesc. În privire, în gesturi. Nu vi se pare că a dobîndit un pic din resemnarea noastră mioritică, din abandonul nostru în faţa provocărilor sorţii?

Aşadar, Horia şi Robert au părăsit competiţia de la Arenele BNR şi sînt puţin trişti. Conform propriilor declaraţii, aici nu lucrăm cu impresii personale. Şi mai sînt ei şi puţin supăraţi. Tot potrivit declaraţiilor de după meci. Horia spune că a fost şi puţin accidentat, iar despre Robert că a fost puţin răcit. Logic, ei au fost şi puţin eliminaţi în “optimi” de nişte americani, Kerr/Parrott, puţin mai prost clasaţi decît “ai noştri”. Tecău şi Lindstedt sînt pe locul 6 în clasamentul mondial, iar Jordan Kerr şi Travis Parrott nu există în ierarhia ATP a echipelor de dublu, doar ultimul, Parrott, fiind plasat pe poziţia 93, dar împreună cu un slovac! Asta ca să stabilim foarte clar de la cine mai luăm bătaie şi, prin extensie, de ce avem motive să fim doar puţin trişti şi puţin supăraţi.

Cu o zi mai devreme, Adrian Ungur fusese şi el puţin supărat că a ratat intrarea în “sferturi” după un meci de “trei sferturi” (vorba unei drăgălaşe prezentatoare), dar nu îşi reproşa că a mîncat bătaie de la brazilianul Souza, un fel de Adrian Matei “Cacao” rătăcit pe terenul de tenis. Românul îşi procurase 4 mingi de meci, una la scorul de 5-4 din al doilea set, alte 3 la tiebreak-ul aceluiaşi act. Setul decisiv a durat cît bei un suc de portocale şi cît tragi două ţigări cu filtru la foc automat. Parol! Atît am avut timp să fac din momentul în care am ieşit de pe Arena Centrală şi pînă cînd hotărîsem să mă întorc, convins că voi asista la un final dramatic. M-au întors cu blîndeţe din drum colegele mele Luminiţa şi Roxana,