Ceea ce în fotbalul românesc se auzise deja la nivel de zvon s-a confirmat ieri: Comitetul Executiv al UEFA a validat numirea lui Gică Popescu ca membru în Comisia de Disciplină a forului de la Nyon. Informaţia a fost întoarsă imediat pe toate feţele la Bucureşti.
Dacă în urmă cu cinci ani ar fi apărut ştirea de ieri, toată lumea ar fi fost mirată, având în vedere rivalitatea dintre Mircea Sandu şi Gică Popescu. La acea vreme, cei doi s-au luptat pentru şefia FRF, primul având câştig de cauză. Tot atunci, Ionuţ Lupescu era numit director executiv la Casa Fotbalului şi, câteva luni mai târziu, devenea membru al Comisiei de Disciplină de la UEFA. În urmă cu o lună, acelaşi Lupescu a plecat de la FRF şi, câteva zile mai târziu, renunţa şi la funcţia de la Comisia de Disciplină, pentru a accepta un alt job în cadrul aceluiaşi for, la Departamentul Diviziei de Asociaţii Naţionale. S-a încheiat un ciclu, iar de ieri a început un altul. Iar ţelul final ar putea fi acelaşi: cooptarea lui Popescu în structurile de conducere ale FRF! Mutare cu bătaie lungă, în sensul că "Baciul" i-ar putea călca pe urme lui Sandu în funcţia deţinută de acesta din 1990!
S-a împăcat cu Giovani
Anul trecut, după ce a fost reales la conducerea Federaţiei pentru a cincea oară, Mircea Sandu anunţa că mandatul în curs nu va fi ultimul: "Voi candida şi în 2014, iar dacă voi fi sănătos, o voi face şi în 2018!". Lucru de care nu se miră nimeni din lumea fotbalului. "Popescu ar putea fi adus atunci în FRF, iar peste patru ani, va putea prelua puterea totală din mâna lui Sandu", a precizat o sursă federală. Scenariul nu pare deloc SF, mai ales că, de câteva luni, Mircea Sandu s-ar fi împăcat cu Giovani Becali, cel căruia Popescu îi datorează multe în carieră. Carieră care ar putea continua cu succes la şefia FRF!
Ceea ce în fotbalul românesc se auzise deja la nivel de zvon s-a con