Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satelitul se va prăbuşi în Italia. Aparatul are peste şase tone şi zece metri lungime

Publicat in Antena 3, vineri 23 septembrie 2011 ·

Satelitul care urmează să se prăbuşească astăzi pe pământ stârneşte o isterie planetară. Aparatul va ateriza undeva în zona Italiei, însă bucaţi ale acestuia ar putea ajunge şi în proximitîăţi.

În ciuda preocupării afişate de milioane de oameni, specialiştii spun că riscul ca cineva să fie rănit e infim.

În centrele de comandă ale NASA, cercetătorii fac calcule peste calcule, pentru a afla unde se va prăbuşi satelitul. Marja este uriaşă. Americanii estimează că ar putea cădea într-o zonă cuprinsă între paralelele de 57 grade nord şi sud. La intrarea în atmosferă, satelitul se va dezintegra în mai multe bucăţi, cele mai mari de 1-2 kilograme. Iar acestea se vor împrăştia pe o suprafaţă asemănătoare unei elipse.

Este o elipsă foarte alungită, poate cu o lungime de 700 de kilometri, în care vor cădea câteva bucăţi.

Totuşi, specialiştii au mesaje liniştitoare. Riscul ca o persoană să aibă de suferit este de 1 la 3.200. Şi nu este un incident neobişnuit, mai ales că, anual, 40-50 de obiecte cad din spaţiu.

Şi totuşi, în trecut, s-au întâmplat incidente neplăcute. În anii 90, un fragment picat din cer a aterizat pe umărul unei americance.

Dacă satelitul se va prăbuşi în curtea unei case, nimeni nu şi-l va putea însuşi. Chiar dacă nu va folosi la nimic, rămâne proprietatea statului american.

Satelitul NASA, care a fost scos din uz, are 6 tone şi jumătate, 10 metri lungime şi dacă ar cădea cu totul, ar face un crater cât un vulcan.

O bună parte din părţile componente se dezintegrează la contactul cu aerul, dar rămân şi alte părţi care ajung pe Pământ, explică oamenii de ştiinţă.

Satelitul care urmează să se prăbuşească astăzi pe pământ stârneşte o isterie planetară. Aparatul va ateriza undeva în zona Italiei, însă bucaţi ale acestuia ar putea ajunge şi în proximitîăţi.

În

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 3 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 2 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 59 minute
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 5 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 8 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°