Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Întâlnirea PPE din Bucureşti: Buzek, Macovei, Cioloş, Stolojan au vorbit despre criză şi Schengen

Publicat in Adevarul, vineri 23 septembrie 2011 · ·

Preşedintele Parlamentului European Jerzy Buzek a susţinut, în cadrul unei întrevederi cu Emil Boc, că, dacă în Europa va fi mai rău în următoarea perioadă, România va fi mai bine pregătită să facă faţă, datorită măsurilor pe care deja le-a luat.

UPDATE 17.37 Vicepremierul Marko Bela a declarat, referitor la Schengen, că "nu trebuie să ne supărăm, nu avem voie să pornim o dispută cu Occidentul". În ceea ce priveşte criza economică, el a spus că "dacă ar veni noul val al crizei, doar e Europă unită ar putea să facă faţă. Ar putea să vină anul viitor". Cât despre remanierea Guvernului, Marko a spus că, în opinia sa, acest lucru nu se impune.

UPDATE 17.00 Responsabilitatea în privinţa aderării României la spaţiul Schengen aparţine întregii clase politice româneşti, în opinia preşedintelui PDL Diaspora, William Brînză, care a respins şi acuzaţiile aduse ministrului Teodor Baconschi atât de liderii Opoziţiei, cât şi de colegii de partid. "Sunt surprins de cererea de demisie solicitată ministrului Baconschi de către PNL şi PSD, cum mă surprind şi unele voci pe care le aud din propriul meu partid. Îi sfătuiesc atât pe colegii din Opoziţie, cât şi pe cei din PDL, care au nelămuriri asupra atribuţiilor MAE, să se documenteze mai bine şi să nu facă o confuzie cu atribuţiile altor ministere", a comentat deputatul PDL.

UPDATE 16.00 Decizia de amânare a aderării la Spaţiul Schengen a fost criticată şi de prim-vicepreşedintele PDL, Sorin Frunzăverde, în opinia căruia discuţia despre posibilitatea înlocuirii miniştrilor responsabili în acest dosar nu-şi are rostul, în condiţiile în care obiectivele tehnice au fost îndeplinite. Frunzăverde nu a exclus însă posibilitatea înlocuirii unor miniştri, scenariu confirmat şi de preşedintele Traian Băsescu. "Este foarte posibil să se facă o remaniere în perioada următoare, chiar dacă încă nu am făcut o evaluare a miniş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum o ora
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°