O fetiţă în vârstă de 11 ani din Arad a murit, vineri, la spital, medicii afirmând că aceasta s-a autoînfometat în ultimul an pe fondul unei depresii, după ce mama ei a plecat la muncă în Spania, iar în ultimele luni a trăit alimentată artificial şi ventilată mecanic, informeaza Mediafax.
Potrivit medicilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde a murit fetiţa, şi voluntarilor unei fundaţii creştine care au îngrijit-o pe fată în ultimul an, starea acesteia s-a deteriorat imediat după plecarea mamei sale în Spania, ea refuzând să se mai hrănească.
Sursele citate au afirmat că fetiţa locuia într-un sat din judeţul Timiş împreună cu bunica ei, după ce, în urmă cu aproape doi ani, mama ei, care este din localitatea arădeană Fântânele, a plecat la muncă în Spania.
Anul trecut, fata a slăbit prin autoînfometare, iar bunica ei a fost nevoită să o transporte la şcoală în cărucior, până când a internat-o la un spital din Timişoara, în septembrie 2010.
"Din cauza lipsei de afecţiune a refuzat să mănânce şi a ajuns să cântărească sub 20 de kilograme", a declarat Lidia Maradici, voluntar al fundaţiei care în ultimele luni o vizita pe fată la spitalul din Arad.
Voluntarii au afirmat că după ce fata a fost internată la Arad mama a revenit în ţară şi a vizitat-o aproximativ o lună, timp în care starea copilului s-a îmbunătăţit, dar când mama a plecat din nou fetiţa a refuzat să comunice cu cei din jur.
Directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, dr. Teodora Olariu, a declarat că fetiţa a fost transferată de la Spitalul de Pediatrie din Timişoara în luna februarie 2011.
"A fost un copil abandonat, bolnav psihic, fiind părăsit de mamă, care a plecat în Spania. De atunci a refuzat să se mai alimenteze, fata devenind anorexică, astfel că au fost atinse organe vitale, precum plămânii, trăind practic doar cu suport v