Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incredibil, dar adevărat! Părinţii Mădălinei renunţă să-şi mai vadă nepotul: "O să-l lăsăm pe Petru Mircea să-şi crească copilul"

Publicat in Cancan, vineri 23 septembrie 2011 ·

Părinţii artistei declară că nu sunt de acord cu programul pe care judecătorii l-au decis pentru vizita nepoţelului lor şi că orele impuse de tribunal i-ar face mai mult rău copilului.

"Am făcut un consiliu de familie şi le-am spus copiilor, lui Marian, fiul nostru, şi soţiei lui că decât să facem infarct în faţa casei Mădălinei (şi a copilului fiicei noastre de la Otopeni), mai bine renunţăm. Vom da un comunicat de presă în care vom spune că ne oprim şi că-l lăsăm pe Petru Mircea să-şi crească copilul, iar noi ne vom ruga la Dumnezeu şi atât! Hotărârea noastră asta este: dacă nu se va reveni la programul cerut de noi, un program care să nu-l streseze pe nepoţelul nostru, noi renunţăm! Dumnezeu îl va creşte pe nepoţelul nostru şi, deşi ne doare sufletul, mai bine renunţăm noi!", a spus tatăl Mădălinei pentru ziarul ring.

Ion Manole nu vrea să-şi traumatizeze nepotul

"Nu-mi pot permite să-l iau dimineaţa la 11.00 şi să-l aduc seara la ora 19.00. Este un copil! Nu vine vara, nu-i promenadă să ne plimbăm cu el de mână pe acolo! Trebuie, mai întâi, să mergem de câteva ori, până se acomodează copilul cu noi. Judecătorii (nr - cele două judecătoare, probabil mame, din complet) ar fi trebuit să înţeleagă acest lucru. Dar, dacă aşa a dorit această onorată instanţă, noi acest lucru nu-l vrem! L-am rugat pe avocat să facă recurs. Dacă poate, bine, dacă nu, noi renunţăm categoric! Chiar cu durerea şi dorul după nepoţelul nostru care şi-a pierdut mama şi acum nu poate să ne vadă nici pe noi! Dar noi nu vrem să ne traumatizăm nepotul, pe băieţelul fetei noastre, Mădălina Manole, şi să ne traumatizăm şi pe noi, alergând pe drumuri de colo colo! Nu, asemenea decizie noi nu o acceptăm, chiar dacă vom renunţa la a ne mai vedea nepotul!", a mai adăugat tatăl "fetei cu părul de foc".

Părinţii artistei declară că nu sunt de acord cu programul pe care j

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°