Mihai Dobrovolschi (37 de ani) spune că a fost căsătorit cu o nemţoaică în clasa a IV-a; în copilărie se îmbrăca în cowboy şi, cu timpul, „a devenit din ce în ce mai inteligent“. Graţie noii sale pasiuni şi profesii – psihologia, Dobrovolschi, director de programe şi vocea postului de radio Guerilla, a ajuns la concluzia că e mai bine să nu-ţi doreşti nimic.
Ai spus la un moment dat că ţi-ar plăcea să fii dictator. E o poantă de întărit brandul sau are vreo legătură cu ceva?
Are legătură cu constatarea mea obiectivă că am o inteligenţă peste medie. Şi atunci e uşor să gândeşti că pentru medie e mai bine ca, decât să aleagă democratic, mai bine vine unu' cu o inteligenţă superioară, adică io. Însă, trebuie să recunosc că mi-ar fi şi mie frică să fiu dictator, pentru că aş abuza îngrozitor de mult de această funcţie.
Dă-mi exemplu de momente când ai fost dictatorial.
Când am fost numit director de programe la Guerilla. Şi mi se întâmplau lucruri de genul: urlam la un coleg, care greşise, şi mă suna după aia şi-mi spunea ok, chiar dacă a greşit, asta n-ar trebui să aibă legătură cu relaţia dintre noi ca oameni. Şi m-am liniştit, ăsta e avantajul de a lucra într-un mediu inteligent, că te autoreglează ca dictator. Dar tu, de exemplu, n-ai fi vrut să lucrezi cu mine... (schimbă timbrul vocii cu unul voit senzual) pentru că te-aş fi abuzat.
Aveai astfel de tendinţe şi în copilărie?
Da. E de neînţeles pentru mine. Mă vezi cum sunt acum, să vezi cum arătam atunci. Eram un buflei mic, cu capul mare, cu ochelari, cu şliţul desfăcut în permanenţă, şi cu toate astea, când se forma câte o ceată, eu conduceam. Eram în clasa germană şi mă băteam cu românii pentru că mi se păreau inferiori. Ne încheiam sacourile alea oribile la ultimul nasture, cel de sus, le puneam pe spate ca pe-o capă şi ne băteam cu săbii de lemn. Am f
