Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi e ziua ta: Sofia Vicoveanca

Publicat in Jurnalul, vineri 23 septembrie 2011 ·

Una dintre marile doamne ale cântecului popular românesc, Sofia Vicoveanca, împlineşte astăzi 70 de ani. Jurnalul Naţional îi urează „La mulţi ani!”.

„Fac ceea ce fac de-o viaţă, cânt. La sfârşitul acestei luni, începutul lunii viitoare, îmi apare un nou material muzical, «Lume dragă am petrecut», cu 23 de piese noi, culese. Mi-a apărut şi un DVD, tot cu 23 de pie­se. Continuu să-i bucur pe cei care mă vor. Sunt sănătoasă, sunt bine. În avalanşa asta de interpreţi, lumea încă mai apelează la artişti cu experienţă, cu atâţia ani în cârcă.

Cea mai mare împlinire personală este că am două nepoate, regretul mare este că mi-am pierdut soţul acum zece ani. Profesional, sunt mândră că lumea încă mă mai vrea. Multă lume a programat petreceri, întâlniri pentru la anul. Mi-e frică să-mi fac planuri pe termen lung, pentru că se ştie, noi ne facem planuri aici, pe Pământ, iar Dumnezeu râde de noi, având planul Lui pentru fiecare dintre noi. Ca atare, spun întotdeauna «Băgaţi-mă la surprize!», dacă sunt sănătoasă cu drag vin. Aceste solicitări sunt foarte importante pentru mine, pentru că nu dau răgaz nici urâtului, nici singurătăţii să bată la uşă. Aflându-mă în faţa mulţimii, bucur lumea, fac poze, dau autografe... Asta-i hrana mea, viaţa mea! Pe 1 octombrie împlinesc 52 de ani de cântec. Am încercat să nu supăr pe nimeni, să nu pun piedici nimănui, cine mi-a cerut sfatul l-am sfătuit. În rest... regret că fug anii, dar încă se mai poate spune câte ceva, în ciuda celor care scot pe piaţă fel de fel de cântece care nu ştiu cât stau la temelia adevărului.

Chiar înainte de a veni noi pe lume, cred că destinul nostru este croit de Sus, orice ce am face. Cred cu tărie acest lucru. Nu am început să cânt nici la 3 ani, nici la 10 ani. A ţâşnit aşa... Cred în destin şi cred că Dumnezeu are grijă de fiecare dintre noi. Eu mă mândresc că sunt ro­mân­că, pentru că vin

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 5 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Papa Francisc, sărbătorit în spital la împlinirea a 12 ani de pontificat. Personalul medical i-a adus un tort

HotNews acum 20 minute
Papa Francisc a primit de la personalul Spitalului Gemelli, în care este internat de la 14 februarie, un tort, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice, la 13 martie 2013, relatează AFP, preluată de News.ro. E

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum o ora
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

17°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

14°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°