Liderul palestinian Mahmoud Abbas va depune azi cererea de aderare la ONU a Palestinei secretarului general ONU, Ban Ki-Moon, înainte de a se adresa Adunării generale, în ciuda presiunilor la care a fost supus în ultimele luni de a renunţa, relatează AFP.
Poliţia israeliană se află în stare de alertă înaintea discursului la ONU al preşedintelui palestinian, care ar putea fi însoţit de manifestaţii violente, au declarat surse din cadrul forţelor de ordine.
Abbas va depune cererea la 11:35 ora locală (18:35 ora României), urmând ca circa o oră mai târziu să îşi susţină discursul. Şi premierul israelian va vorbi în faţa Adunării, pentru a reafirma ideea că doar negocierile între cele două părţi reprezintă soluţia pentru un stat palestinian.
F. A. Liderul palestinian Mahmoud Abbas va depune azi cererea de aderare la ONU a Palestinei secretarului general ONU, Ban Ki-Moon, înainte de a se adresa Adunării generale, în ciuda presiunilor la care a fost supus în ultimele luni de a renunţa, relatează AFP.

F. A.