„Din timpuri imemoriale, ideea pe care oamenii și-o fac despre justițiecomportă două fațete: virtutea triumfă, iar viciul este pedepsit.“ (Aleksandr Soljenițîn, Arhipelagul Gulag) Derutantă, directă și crud de schematică, afirmația autorului rus poate părea insuficientă pentru definirea unui mecanism esențial cum e cel al ideii omului despre justiție. Descumpăniți de această vacuitate semantică, sîntem tentați să căutăm unelte suplimentare de înțelegere, deși, de la René Girard încoace, știm cu toții cum funcționează în antropologie bine-cunoscutul său triunghi mimetic. Iată de ce este mult mai înțelept și mai necesar să considerăm afirmația lui Soljenițîn din perspectiva tensiunii pe care ea o generează la nivel individual și istoric și să facem loc și adevărului pe care scriitorul rus îl dezvăluie cu altă ocazie despre ființa noastră interioară: „ [...] linia de separație între bine și rău trece prin inima fiecărui om. Și cine va merge pînă acolo încît să distrugă o bucată din propria-i inimă?“. Pentru a ilustra această coabitare dintre odio și terrore în sufletul omului, transgresînd frontierele ființei și ale istoriei, am ales o carte de excepție prin puterea ei testimonială, apărută la Paris, și care vorbește cu mare forță despre ravagiile rasismului și ale antisemitismului. Este vorba de Je vous écris du Vel’d’Hiv (Vă scriu de la Vel’d’Hiv), apărută la Editions Robert Laffont, și care conține o culegere de 18 scrisori ale unor evrei arestați la 16 iulie 1942 și internați provizoriu la Velodromul de Iarnă de la Paris, înainte de a fi deportați către lagărele morții. Acronimul din titlu, Vel’d’Hiv, se referă la Velodromul de Iarnă situat în arondismentul al XV-lea din Paris, pe colțul dintre strada Nélaton și bulevardul Grenelle. El a fost construit în 1909 de către un ciclist profesionist și putea să adăpostească manifestări sportive (curse cicliste și m