Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petre Grigoraş revine pe bancă în meciul cu Astra

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 23 septembrie 2011 ·

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu a primit avertisment din partea Comisiei de Disciplină a LPF şi va putea să-şi conducă echipa de la marginea terenului în etapa a opta

Eliminat în jocul cu Steaua deoarece a pătruns în suprafaţa de joc pentru a se interesa de starea lui Cosmin Băcilă, accidentat grav, tehnicianul Petre Grigoraş a găsit înţelegere la membrii Comisiei de Disciplină, care l-au sancţionat doar cu avertisment. Grigoraş a ispăşit, totuşi, o etapă de suspendare, în Cupa României, cu Vişina Nouă, scor 5-0, pentru că decizia Comisiei a venit după desfăşurarea jocului, pandurii fiind conduşi de pe bancă de antrenorul cu portarii, Dan Moţei. Şi Mihai Pintilii va fi pe teren cu Astra, căpitanul pandurilor fiind sancţionat cu o etapă de suspendare şi amendă de 740 de lei pentru eliminarea din două galbene în finalul jocului de la Ploieşti, aceasta fiind ispăşită în Cupa României. Tot o etapă de suspendare a primit şi secundul pandurilor, Marian Dinu, şi el eliminat în jocul cu Steaua pentru proteste.

Gardoş, zece etape. Condescu face recurs

Agresorul lui Cosmin Băcilă, stelistul Florin Gardoş, a fost tras pe tuşă zece etape şi amendat cu 10.000 de lei, oficialii Stelei anunţând că vor face recurs. Deşi sancţiunea a fost facilitată de oficialii pandurilor, care nu au depus certificat medico-legal la dosar, în plus, declarând la unison că a fost doar un accident, şeful pandurilor, Marin Condescu, va cere o suspendare mai mare pentru Gardoş. „Cei de la Steaua au venit şi au spus că vor face recurs. Este incredibil aşa ceva. Noi vom face recurs să vedem ce înseamnă vătămare gravă. Poate Comisia considera că Băcilă trebuia să moară ca să fie vătămare gravă. Gardoş a vrut ca Băcilă să nu treacă de el. Trebuie suspendat cât stă Băcilă pe margine. Din punctul meu de vedere e un accident foarte grav. Am mai avut un astfel de accident cu Adria

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul care a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

HotNews acum o ora
Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupra unei minore. Decizia a fost luată marţi de Insta

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°