David Rosenberg, fost economist-şef la Merrill Lynch, spune că spargerea bulei creditului nu poate fi reparată printr-o simplă recesiune
Traversăm o etapă depresionară extinsă, iar stimulii guvernamentali nu o pot contracara
Aşteptările legate de relansarea unui ciclu economic pozitiv sunt neîntemeiate, iar recesiunea precedentă nu va fi singulară, consideră David Rosenberg, strategist la compania financiară canadiană Gluskin Sheff şi fost economist-şef la banca de investiţii newyorkeză Merrill Lynch. În opinia sa, criza financiară lasă loc unei depresiuni economice prelungite, iar stimulii guvernamentali nu vor putea contracara forţele pieţei care converg spre restructurări profunde şi către scoaterea economiei de sub povara unor datorii fără precedent în istorie.
Ne confruntăm cu "o depresiune a timpurilor moderne", a avertizat Rosenberg, în cadrul unui newsletter adresat investitorilor şi citat de publicaţia online Zero Hedge, adăugând că o astfel de etapă apare în general ca rezultat al spargerii unui balon de săpun pe active, finanţat prin credit. Este un răstimp în care economia traversează o serie de recesiuni succesive, întrerupte doar de reveniri temporare.
În această categorie ar fi inclusă şi recuperarea economică parţială din ultimii doi ani pe care au parcurs-o statele dezvoltate. Rosenberg punctează însă că am avut cea mai slabă revenire, deşi s-au pompat stimuli guvernamentali fără precedent. Creşterea indicilor bursieri din martie 2009 până în aprilie 2011 este asociată astfel acestor impulsuri date din direcţia politicii monetare şi a celei fiscale, însă nu schimbă cu nimic realitatea unei economii depresionare.
În opinia fostului economist-şef de la Merrill Lynch, la baza avansului bursier au stat asumări total nerealiste din partea investitorilor asupra veniturilor viitoare ale companiilor americane. El spune că