Cine o cunoaşte pe Maria Bontea ştie că este o femeie puternică, ce a reuşit să ţină piept greutăţilor vieţii. A dat dovadă de tenacitate şi s-a impus în branşă, după 20 de ani în fruntea unei firme de profil, deşi de formare este economist.
Cine o cunoaşte pe Maria Bontea ştie că este o femeie puternică, ce a reuşit să ţină piept greutăţilor vieţii. A terminat liceul pedagogic, dar cum nu a găsit post în acest domeniu, s-a îndreptat sper comerţ, ca după câţiva ani buni de muncă în aprovizionare-desfacere, să înceapă o afacere într-un domeniu în care nu avea cunoştinţe – electronica, dar căruia i-a dedicat de atunci cea mai mare parte a timpului său.
Pedagogia – prima dragoste
În tinereţe se imagina învăţătoare. „În ’79 am terminat liceul pedagogic cu nota 10. Mi-am dorit să fiu învăţătoare, dar nu aveam la dispoziţie decât post de educatoare în acel an. Un an am lucrat la o grădiniţă din Pucioasa, dar, deşi iubesc copiii, nu era ceea ce vroiam, aşa că mi-am propus să mă reorientez spre un domeniu mai la îndemână. M-am ambiţionat să intru la ASE în Bucureşti şi am reuşit cu uşurinţă”, povesteşte Maria Bontea. S-a angajat apoi ca economist la o cooperativă, unde a lucrat timp de opt ani. „În 1991, un prieten de familie ne-a spus mie şi soţului că şi-a deschis o firmă şi are nevoie de desfacere pentru a vinde televizoare. Trecuse revoluţia şi vremurile erau propice. Eu eram economist, soţul – inginer. Nu aveam alţi bani decât salariile, aşa că am facut un împrumut C.A.R. şi pe 12 iulie am înfiinţat firma”, îşi aminteşte târgovişteanca.
„Mă luptam să reţin şi să învăţ”
Au început de jos, cu vânzarea câtorva produse în spaţiul unei cooperative, pe care au reuşit cu anii să-l preia. „La început nu a fost greu. Exista şi birocraţie, dar nu ca acum. La magazin erau numai televizoare şi am învăţat de la soţul meu ce trebuia să ş