Inițiativa lui Petru Romoșan și a Editurii Compania de a extinde seria antologiilor poetice „100 de…“ – cu care ne-au obișnuit în ultimul deceniu – printr-o selecție exigentă a „poeziei tinere“ actuale e binevenită. După cum binevenită s-a dovedit a fi ideea de a recurge (și) la un antologator-insider cu greutate precum Dan Coman. Exista deja, e adevărat, cel puțin un precedent în materie: antologia realizată mai an de Daniel D. Marin. Însă numeroasele absențe și (poate mai ales!) lipsa de autoritate a tînărului poet în chiar interiorul grupării pe care încerca s-o acrediteze au transformat o întreprindere potențial meritorie într-una – cum să-i spun? – insuficientă. Desigur, „generația 2000“ a datorat enorm, în perioada primelor afirmări, acreditărilor critice venite din partea regretatului Marin Mincu și a Ștefaniei Mincu, concretizate editorial prin mai multe selecții din producția Cenaclului Euridice și printr-o culegere foiletonistică „de susținere“. Însă baza de selecție inevitabil foarte largă și amestecul poeziei cu proza au ridicat legitime semne de întrebare în perspectivă: pentru destui comentatori (cărora mă asociez), inclusiv pentru Dan Coman, identitatea „douămiistă“ are o relevanță autentică îndeosebi în poezie, spre deosebire de cazul tinerei generații interbelice, alșaizeciștilor sau optzeciștilor. Alte inițiative de „branduire“ prin antologare au murit, ulterior, în fașă, dar – pe de altă parte – au apărut treptat suficiente argumente în direcția omologării promoției (numere speciale de revistă, traduceri în străinătate, panorame critice în care „douămiiștii“ sînt bine reprezentați). Ceea ce lipsea, încă, era o mai clară circumscriere a identității noilor poeți – a identității „generaționale“ și a ponderii valorice aferente… Înainte de a discuta despre antologia propriu-zisă, cîteva precizări se impun. Mi-am exprimat în repetate rînduri rezer