Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creşele din Oradea fac cu greu faţă numărului mare de cereri din partea părinţilor

Publicat in Adevarul, vineri 23 septembrie 2011 ·

Tot mai mulţi părinţi orădeni îşi depun cererile pentru un loc în creşele orădene. Aşa se face că la această oră cererea este mult mai mare decât oferta. Părinţii care nu au reuşit să-i găsească celui mic un loc vor fi nevoiţi să apeleze la ajutorul bunicilor sau sa-şi caute o bonă.

La acestă oră orădenii au la dispoziţie zece creşe care le oferă 337 de locuri. Din păcate aceste sunt insuficiente pentru micuţi. Autorităţile speră că lucrurile se vor îndrepta din luna noiembrie când două creşe îşi vor mări capacitatea cu 20 respectiv 40 de locuri, în timp ce o nouă creşă cu alte 30 de locuri îşi va deschide porţile din aceeaşi lună. Atât extinderea cât şi construcţia noii creşe au fost realizate de către municipalitatea orădeană din bugetul local. „Pentru a veni în sprijinul părinţilor am decis să mărim capacitatea creşei nr.8 Căsuţa Piticot cu încă 20 de locuri plus încă două grupe la creşa nr.9 Căsuţa din Poieniţă. Pe lângă acestea a fost încheiat un parteneriat cu Parohia Romano-Catolică Sf. Iosif, care ne pune la dispoziţie, în folosinţă gratuită, spaţiul situat la mansarda imobilului de pe str. Traian Lalescu nr. 39, în vederea înfiinţării Creşei nr. 11 cu o capacitate de 30 de locuri", a spus Adina Ciucioiu, consilier programe sociale Administraţiei Social Comunitare Oradea(ASCO).

Ocupate la capacitate maximă

În ce priveşte gradul de ocupabilitate, toate locurile disponibile sunt ocupate, peste 400 de cereri fiind depuse în aşteptare pentru anul 2011-2012. „Sperăm ca din luna noiembrie această problemă să se rezolve în mare parte ca urmare a celor aproximativ 100 de locuri noi create ", a mai afirmat Adina Ciucioiu. În fiecare grupă pot fi înscrişi maximum douăzeci de copii. La cele zece creşe din Oradea sunt angajate 79 de persoane, reprezentanţii ASCO susţinând că deocamdaă nu se confruntă cu un deficit de personal, dar trebuie să iden

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 5 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 3 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°