Antrenorii noştri de fotbal se bucură de împuterniciri importante. Dacă însă succesul întârzie sau nu apare deloc, atunci ei sunt concediaţi ori pleacă singuri.

Într‑un anumit sens, acest proces pare a fi logic. Se întâmplă exact aşa cum se petrec lucrurile cu directorul unei întreprinderi. Deosebirea constă doar din faptul că la o întreprindere, din consiliul de administraţie fac parte specialişti care cunosc bine problemele, în timp ce conducerea multor cluburi de fotbal se compune din oameni care nu stăpânesc bine „domeniul de specialitate".

Salariile antrenorilor noştri de fotbal, primele de instalare, primele pentru victorii par imense cetăţeanului obişnuit. Sunt prea bine plătiţi antrenorii? DA, dacă vom compara contribuţiile lor cu acelea ale unora cu posturi de răspundere din sectoare mult mai importante. NU, dacă ne gândim cât de scurtă este perioada de câştig a antrenorului şi dacă judecăm riscurile la care este expus astăzi, din ce în ce mai mult, un antrenor.

O echipă de fotbal are viaţa ei proprie, ea se compune din 15-18 jucători care, fiecare la rândul său, are viaţa sa proprie. Unirea acestor jucători şi „înhămarea lor la aceeaşi căruţă", ajungând să-i faci să execute fiecare în parte sarcina sa, aceasta este adevărata artă a antrenorului valoros. Asta nu se învaţă la vreun curs, este o chestiune de intuiţie, de bun-simţ, în care îşi spun cuvântul calităţile personale.

A da vina înfrângerii întotdeauna pe antrenor este o mare greşeală. Un joc este decis pe teren de jucători! Aşa că polemica actuală dintre unii antrenori români de fotbal nu va avea niciun rezultat favorabil lor în presă. Jucătorii vor decide învingătorul şi învinsul. Presa îl va ridica „în slăvi" pe primul şi îl va îneca în critici amare pe celălalt.