Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional ca lista companiilor de stat ale căror pierderi trebuie avute în vedere la calculul deficitului bugetar să fie semnificativ restrânsă, de la 30 la doar 10 societăţi, prin scoaterea din evidenţă a aeroporturilor şi CET-urilor locale, informează Mediafax. La finalul misiunii de evaluare din mai-iunie, Guvernul şi FMI au stabilit să includă în calculul deficitului bugetar şi pierderile din 30 companii de stat centrale sau locale, inclusiv titluri emise de Fondul Proprietatea, societăţile fiind astfel obligate să anunţe periodic la Ministerul Finanţelor indicatorii financiari şi operaţiunile efectuate. Decizia a fost luată după ce Eurostat a anunţat că are rezerve în privinţa calităţii datelor raportate de România referitoare la deficitului bugetar de anul trecut, calculat după standardele ESA95, invocând printre cauze incertitudinea legată de impactul unor companii publice asupra deficitului.
Ultima scrisoare de intenţie convenită de Guvern cu FMI la finalul misiunii de evaluare din iulie-august, aprobată săptămâna trecută de Guvern, relevă însă că lista a fost semnificativ restrânsă, la doar 10 companii de stat. Pe listă au fost astfel menţinute doar CN Huilei, CNADNR, Fondul Proprietatea, Metrorex, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi, Societatea Naţională a Cărbunelui, CFR Călători, Radiocomunicaţii Navale Radio Constanţa, Compania Naţională de Căi Ferate CFR şi Termoelectrica. Potrivit strategiei fiscal-bugetare aprobate recent de Guvern, deficitul bugetar în metodologia europeană este prevăzut să scadă la 4,4% din PIB în acest an, la 3% din PIB în 2012, la 2,5% din PIB în 2013, respectiv la 2,2% din PIB în 2014.
Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional ca lista companiilor de stat ale căror pierderi trebuie avute în vedere la calculul deficitului bugetar să fie semnificativ rest