Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat vineri că participă la una dintre ultimele competiţii, după care se retrage.
‘Este ultimul raliu la care particip. Mai este o singură etapă, la Bacău, după care îi las pe alţii mai tineri şi mai buni decât mine’, a declarat jurnaliştilor Victor Ponta, cu puţin înainte ca autovehiculul cu care acesta participă alături de pilotul Edwin Keleti la competiţia Raliului Iaşiului să se alinieze la linia de start. El a precizat că 2012 va fi un an greu, un an al competiţiilor politice, motiv pentru care nu va mai avea timp să participe la competiţiile sportive.
‘În 2012 e o altă etapă, mult mai puţin plăcută decât asta. Marea problemă e că dacă câştig cumva, după 2012 urmează etape şi mai rele. În politică nu-i ca la sport, nu se compară’, a subliniat liderul PSD.
‘Anul trecut nu am reuşit să ajung la final. Sper ca de data asta, spre deosebire de anul trecut, Cioca Boca să-mi poarte noroc. E acelaşi traseu, trec tot pe acolo. Ştiu locul foarte bine şi eu şi pilotul meu. De data asta cred că nimerim drumul. Am emoţii, o să trecem cu bine. Nu-i asta o problemă’, a mai spus, mai în glumă mai în serios, Victor Ponta.
Anul trecut, în apropiere de localitatea Cioca Boca autovehicul în care se afla echipajul Keleti-Ponta a ieşit în decor.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat vineri că participă la una dintre ultimele competiţii, după care se retrage.
‘Este ultimul raliu la care particip. Mai este o singură etapă, la Bacău, după care îi las pe alţii mai tineri şi mai buni decât mine’, a declarat jurnaliştilor Victor Ponta, cu puţin înainte ca autovehiculul cu care acesta participă alături de pilotul Edwin Keleti la competiţia Raliului Iaşiului să se alinieze la linia de start. El a precizat că 2012 va fi un an greu, un an al competiţiilor politice, motiv pentru care nu va mai avea timp să participe la