În acest an vor fi numiţi manageri privaţi la nouă companii de stat, urmând ca în 2012 lista să fie suplimentată cu alte şase societăţi
Totul este cuprins în ultima scrisoare de intenţie convenită de cele două părţi
Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional au decis ca în acest an să fie numiţi manageri privaţi la nouă companii de stat, urmând ca anul viitor lista acestor companii să fie suplimentată cu şase societăţi, relevă ultima scrisoare de intenţie convenită de cele două părţi, citează Mediafax. Conform documentului, primele companii de stat pentru care vor fi angajaţi manageri privaţi sunt Poşta Română, Tarom, CFR Marfă, Electrificare CFR, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare, Hidroelectrica, Romarm şi Oltchim. Acelaşi document relevă că anul viitor vor fi numiţi manageri privaţi la alte şase companii, respectiv CFR, CFR Călători, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica şi Romgaz.
Scrisoarea de intenţie, pregătită după misiunea de evaluare a FMI din iulie-august şi aprobată de Guvern la jumătatea lunii septembrie
Scrisoarea de intenţie a fost pregătită după misiunea de evaluare a FMI din iulie-august şi aprobată de Guvern la jumătatea lunii septembrie. În urmă cu două săptămâni, surse guvernamentale au declarat că Hidroelectrica, Oltchim, Tarom şi CFR Marfă sunt companiile de stat unde atât FMI, cât şi autorităţile române au convenit până la acea dată să numească management privat, lista finală urmând să fie definitivată până la jumătatea lunii septembrie.
Ministerul Economiei a propus o listă de şapte companii care vor avea management privat
Potrivit surselor, Ministerul Economiei a propus o listă de şapte companii care vor avea management privat, respectiv Compania Naţională a Huilei, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Elcen, Hidroelectrica, Electrica Furniza