Cu 109 ani întârziere, snookerul de performanţă a ajuns în România. A părăsit barurile, şi-a pus vesta şi costumul şi încearcă ascensiunea spre gloria continentală şi poate mondială. Deocamdată încă un sport de nişă, snookerul românesc îşi face încet-încet simţită prezenţa în competiţiile internaţionale cu o mână de jucători încrezători în forţele lor.
Sir Neville Chamberlain, detaşat în India, modifica biliardul englezesc şi îl transforma, în 1895, în ceea ce acum se numeşte snooker. În România, sportul a prins abia după un secol, în 1997, sub patronajul Federaţiei Române de Biliard. Abia după alţi şapte ani în România a început practicarea acestui sport la nivel de performanţă, odată cu înfiinţarea Asociaţiei de Snooker din România. Jucătorii care petreceau ore întregi în barurile studenţeşti, dotate cu câteva mese, au forţat desprinderea de federaţie şi transformarea sportului într-o disciplină organizată, cu o ţinută obligatorie: vestă şi papion, etichetă şi eleganţă.
În fruntea „luptei" s-au aflat trei oameni: Dragoş Cozmaciuc, Marius Ancuţa şi Daniel Bontea. Ei au înfiinţat în 2007 Federaţia Română de Snooker.
Începuturi prin scindare
Primul antrenor oficial din România şi creatorul Centrului Naţional de Snooker este Dragoş Cozmaciuc. El povesteşte cum a descoperit acest sport în 2001. „Prima masă am văzut-o la un club din complexul Tei. Imediat mi-au atras atenţia dimensiunea, bilele şi performanţa jocului", spune acesta.
Dorind să treacă de la sport de distracţie la performanţă, jucătorii au încercat să ajute Federaţia de Biliard prin administrarea snookerului. Răspunsul a fost negativ. „Nu ştiu o cifră oficială, dar cred că nu organizau mai mult de un turneu pe an", povesteşte antrenorul. Ajutat de Marius Ancuţa şi de Daniel Bontea, Cozmaciuc a înfiinţat Asociaţia de Snooker din România, care, în şase ani, a organizat 42 de turn
