Succesul lui Midnight in Paris e atit de mare pentru ca dincolo de ce spune filmul sta arta lui Woody Allen de a servi exact ce lumea vrea sa vada. Se foloseste de imaginea Parisului asa cum e ea visata de turisti. De ceva vreme, dezvoltarile filozofice (de exemplu Eckhart Tolle - Puterea prezentului) si canonul estetic au dezavuat anumite comportamente/reflexe mintale si reflectarea lor in cinema. In mare, problema e evadarea in imaginatie si in alte dimensiuni temporale. Spre deosebire de romantismul gindirii, care intelegea „trecutul" si „viitorul" ca pe niste oglinzi ale „prezentului", „acum" prezentul e inteles ca un continuum al constiintei. Fiind singurul la care ne putem aplica simturile, prezentul continuu e baza oricarei actiuni. Perceptibil, actiunea exista doar in prezent. In cinema (inclusiv in noul realism romanesc), puterea prezentului a declasat flashback-urile si „nebuniile" (excursii in imaginatia personajelor, universuri paralele, etc.), puterea afirmatiei cinematografice reiesind din ce in ce mai mult dintr-o actiune restrinsa la cel mai comprimat continuum semnificativ. Demersul are radacini formale vechi, Chantal Akerman, in 1975, realizind faimosul Jeanne Dielman, 23 quai du Commerce, 1080 Bruxelles - 3 ore de rutina feminina casnica, sfirsite cu un barbat omorit. Pe Woody Allen nu l-a preocupat niciodata formalismul in cinema, insa raspindirea acestuia odata cu „puterea prezentului" i-a provocat in sfirsit o reactie. Gil ajunge la Paris impreuna cu logodnica sa pentru un sejur de placere. Gil e scenarist de succes la Hollywood, insa adevarata sa pasiune e literatura. Mai mult, viseaza sa traiasca in Parisul anilor '20, perioada careia ii atribuie o efervescenta creatoare superioara pragmatismului lumii in care traieste. Asa ca, intr-o noapte, cam pe la ora 12, un Peugeot dintre razboie il pescuieste pe Gil de pe strada si-l transporta acolo. P