Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Problemele se ţin lanţ în SRL-ul CL Cernavodă Directorul suspendat de la SC Utilităţi Publice SRL a încălcat propria regulă (document)

Publicat in Ziua Constanta, vineri 23 septembrie 2011 ·

După ce la mijlocul lunii septembrie prefectul Claudiu Palaz ataca în instanţa de contencios administrativ hotărârea adoptată de CL Cernavodă nr. 154/2011 adoptată în şedinţa din 27 iunie a.c., care avea în prim-plan subiectul legat de conducerea SRL-ului Consiliului Local, SC Utilităţi Publice SRL. Deşi este suspendat din funcţie până la judecarea dosarului, actualul administrator, Dan Lucian, îşi exercită în continuare atribuţiile.

Se pare însă că de la începutul acestei luni şi până în urmă cu două zile, Dan Lucian nu a fost văzut la sediul SC Utilităţi Publice SRL, fiind, timp de 11 zile, în concediu fără plată. De altfel, adresa prin care trebuia să se aducă la cunoştinţă Consiliului Local orice modificare privind conducerea SRL-ului pe care îl are în subordine, inclusiv lipsa lui Dan Lucian de la serviciu, a fost sărită de la prezentare în cadrul şedinţei extraordinare de Consiliu Local care a avut loc luni, 19 septembrie. Potrivit unor surse locale, preşedintele de şedinţă nu a mai supus dezbaterii adresa prin care Dan Lucian solicită concediu fără plată 11 zile, în perioada 5 - 19 septembrie. Aceleaşi surse spun că adresa nr. 24629 din data de 02.09.2011 a fost ulterior înregistrată, după şedinţa de Consiliu Local de la începutul acestei săptămâni, pe data de 20 septembrie. Cererea a fost aprobată de primarul Mariana Mircea, deşi semnătura pentru concediul fără plată ar fi trebuit să vină de la Consiliul Local, SRL-ul pe care Dan Lucian îl conduce aflându-se în subordinea acestuia.

În plus, faptul că a solicitat concediu de odihnă cu trei zile înainte de a intra oficial în libere ar încălca până şi dispoziţia pe care chiar el, în calitate de director al SC Utilităţi Publice SRL, a dat-o în urmă cu puţină vreme, decizie care a şi fost afişată la sediul instituţiei. Potrivit anunţului semnat de Dan Lucian, cererea în cazul concediului fără plată

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

(P) Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcției sălii de gimnastică ce îi va purta numele, un proiect derulat de Fundația Țiriac

Gandul acum 42 minute
Nadia Comăneci a fost prezentă la ceremonia de începere a lucrărilor pentru Sala de Gimnastică “Nadia Comăneci”, proiect realizat de Fundația Țiriac la Otopeni. Legenda gimnasticii mondiale a luat parte la începutul lucrărilor de construcție a unui

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum o ora
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

Marius Budăi promite majorarea salariul minim în anul următor: „Nu va fi înghețat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va crește”

Adevarul acum o ora
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți, 14 octombrie, că salariul minim va crește anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislației naționale și europene” în vigoare.

Donald Trump, despre Orban: „Viktor este un lider GROZAV. Mulți oameni nu sunt de acord cu mine, dar eu sunt singurul care CONTEAZĂ”

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump l-a lăudat pe premierul ungar Viktor Orban, numindu-l pe acesta un „mare lider” și spunând: „Sunt singurul care contează”. În timpul summitului privind pacea din Gaza, în Egipt, Trump și-a promis sprijinul deplin p

Ilie Bolojan, întâlnire cu o delegație parlamentară din Australi: Există interese pentru securitatea Mării Negre și investiții în Portul Constanța

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit marți, la Palatul Victoria, cu o delegație parlamentară australiană condusă de Milton Dick, președintele Camerei Reprezentanților din Parlamentul A

PSD respinge amendamentele la Legea RCA care afectează drepturile asiguraţilor

BusinessMagazin acum o ora
Deputaţii PSD vor vota împotriva amendamentelor la Legea RCA care limitează drepturile asiguraţilor, susţinând că orice modificare legislativă trebuie să îmbunătăţească condiţiile pentru persoanele asigurate.

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

CEDO condamnă Rusia să plătească Georgiei peste 253 milioane de euro pentru încălcarea drepturilor omului

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat marți Rusia la plata a peste 253 de milioane de euro Georgiei pentru încălcarea drepturilor locuitorilor din două regiuni separatiste - Abhazia și Osetia de Sud - în urma războiului ruso-g

Cum pot afla șoferii cine i-a verificat în baza de date a Poliției. Pot face PLÂNGERE PENALĂ dacă verificarea nu este justificată

Gandul acum o ora
Accesarea informațiilor din baza de date a Poliției se poate face numai în anumite situații. Polițiștii sau alte autorități au acces la aceste informații, însă nu au dreptul să le acceseze fără avea și un motiv întemeiat. Șoferii pot să afle cine și

Vremea

București
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

5°/13°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/14°