Edilii susţin că lucrările la pasajul suprateran sunt în continuare în întârziere, însă firmele constructoare nu vor fi sancţionate În timp ce reprezentanţii societăţilor care lucrează la kilometrul zero al oraşului susţin că proiectul va fi gata la timp, primarul Craiova spune că nu îi mai vrea la licitaţii.
Deşi lucrările la pasajul suprateran de la kilometrul zero al oraşului au ajuns la construcţia suprastructurii, autorităţile locale nu sunt mulţumite de ritmul lucrărilor. Primarul Antonie Solomon, care în urmă cu o lună de zile declara că se gândeşte să rezilieze contractul cu firmele constructoare şi să organizeze o altă licitaţie, este în continuare nemulţumit de evoluţia proiectului în valoare de 60 milioane de lei. „Sunt foarte supărat pe ei pentru că nu au rcuperat nici măcar o oră.Faptul că s-a pus acel cofrag pentru a turna suprastructura nu înseamnă că au recuperat. Au şansa de a recupera pentru că iarna este blândă“, a declarat edilul-şef.
În ciuda faptului că la sfârşitul lunii august edilul-şef declara că firmele au termen până la Zilele Craiovei să recupereze întârzierea, se pare că primarul s-a răzgândit, având în plan o altă pedeapsă. „Aş da o adeverinţă prin care nu îi mai primim la licitaţii. Cred că e cea mai mare pedeapsă pe care putem să le-o dăm. Părerea mea personală e că nu vor termina până în mai, anul viitor. Au două luni de recuperat“, a precizat Solomon.
„Cred că ne vom încadrăm“
În tot acest timp, constructorii montează de zor la cofragul pe care vor turna suprastructura pasajului, practic partea carosabilă pe care vor circula maşinile la înălţime. „Nimeni nu vrea să înţeleagă că ce scrii în grafic nu găseşti pe teren. Eu cred că ne vom încadra în termen. Unele lucruri merg mai greu, altele mai uşor. Constructorul trebuie lăsat în pace să îşi facă treaba“, a declarat Lucian Căpitănescu, reprezentant al firmei E