Chiar dacă tapiseria a cunoscut o sensibilă revigorare în a doua jumătate a secolului XX, prin, de pildă, Jean Lurçat, Calder, Enrico Accatino, Le Corbusier sau Zadkine (iar la noi a exploatat numeroase registre formale prin eforturile şi harul unor doamne precum Mimi Podeanu, Şerbana Drăgoescu sau Ariana Nicodim), inventându-şi tehnici noi şi promiţând dezvoltări surprinzătoare, în ultimii ani pare să fi rămas într-o eclipsă profundă. De vină este, pe de-o parte, lipsa cererii pentru lucrări de for public în acest gen, manevrabilitatea anevoioasă (antrenând slabul interes al colecţionarilor) şi, nu în ultimul rând, tehnicile complexe de execuţie şi costurile de atelier ridicate care duc, împreună, la descurajarea artiştilor porniţi pe acest drum, dar şi a potenţialilor achizitori. A face tapiserie de mari dimensiuni, azi, e un act de curaj şi de devoţiune, o formă de încăpăţânare nobilă şi de sfidare, până la urmă, a ideii de artă ca marfă.
Probabil că cel mai bun exemplu pentru această rarisimă categorie de "excentrici" este românca Cella Neamţu, care, în aceste zile expune o importantă selecţie din lucrările sale în spaţiile Galeriei Dialog*.
Artista s-a născut la 16 iulie 1941, în localitatea Piciorul lupului, jud. Iaşi. A absolvit Institutul de arte plastice "N. Grigorescu" din Bucureşti, secţia artă textilă, clasa prof. Maria Pană Buescu, promoţia 1966. A debutat în 1966 la Galeria ORIZONT din Bucureşti cu tapiseria "Reflexe". A participat cu regularitate la expoziţiile de artă decorativă din ţara şi la expoziţii de artă românească peste hotare: 1967 Varşovia; 1970 Viena, Moscova; 1971 Roma; 1972 Budapesta; 1973 Belgrad, Praga, Bochum, Paris, Munchen, Karlovy-Vary; 1974 Londra, Moscova, Vilnius, Perth (Australia); 1976 Atena, Paris, Dortmund; 1977 Praga, Bratislava; 1978 Sofia, Plovdiv, Zagreb, Novisad; 1979 Budapesta, Sofia; 1980 Berlin, Wismar
