”Virusul Schengen”. Astfel a fost botezată în mass-media bacteria pe care specialiștii români o caută prin TIR-urile care transportă flori din Olanda și care sunt blocate la vamă. Îndeosebi presa locală a fost cea care a relatat despre modul în care acest lucru a afectat florăriile și importatorii de flori. Cu câteva excepții (acum trei zile, la Timișoara și Bistrița), articolele vorbesc despre florării goale, scăderi dramatice de vânzări, comenzi anulate, mirese furioase.
Cât de grav îi afectează pe exportatorii olandezi blocada florilor? Sincer, e problema lor. Cât îi afectează pe români? Ei bine, conform presei de business, situația arată cam în felul următor. La nivelul anului 2010 (pentru care există date centralizate), comercializarea florilor în România a scăzut dramatic. De la încasări ale florarilor de aproximativ 200 de milioane de euro în 2007, în 2010 s-a ajuns la 50 de milioane de euro, cu o ușoară revenire, totuși, în 2010 față de 2009. Așadar, din start se poate observa că florarii au fost loviți din plin de criză. Pentru cei care își desfășoară activitatea în mod onest (cu case de marcat, bonuri, taxe și impozite la zi), afacerea cu flori seamănă, la ora actuală, cu mersul pe sârmă.
Partea cea mai proastă e faptul că 80% din volumul de flori comercializat în România provine din importuri. Iar din importuri, 60% sunt din Olanda. Puse cap la cap, rezultă foarte clar o dependență majoră a afacerilor cu flori din România de importurile de flori olandeze.
Ce se va întâmpla dacă războiul lalelelor va continua încă o săptămână/două? În condițiile în care oricum funcționau în regim de avarie, un asemenea blocaj ar putea să însemne lacătul pus pe o parte a florăriilor din România. Ce e mai trist e faptul că primele florării care ar putea să ajungă în situația asta sunt cele care au case de marcat și taie bonuri. Mai exact cele care plătesc