Sorin Rosca Stanescu
Presedintele Traian Basescu s-a razgandit. Pana de curand, ne-a garantat ca Romania a iesit din recesiune. Ca este un stat mai sanatos decat celelalte. Ca ne mai chinuim nitel cu criza si apoi va fi bine. Nu a tinut cont de numeroasele semnale primite atat din mecanismele interne ale economiei romanesti, cat si de pe mapamond. Acum, cand a inteles si el ce se intampla, este prea tarziu. Pentru ca, intre timp, sume exorbitante de bani au fost irosite pentru tot felul de prostii concepute de doamna Elena Udrea, prin Ministerul Dezvoltarii. A doua recesiune va fi mai cumplita decat prima iar in Romania va fi si mai cumplita decat in restul lumii. Si intrucat fiecare isi salveaza pielea cum poate, pentru ca acelasi Presedinte Traian Basescu a instituit o lege a junglei in Romania, nu m-as mira deloc sa asistam la un fel de "la loc comanda" si in materie de alegeri.
Se vehiculeaza deja, atat la Cotroceni, cat si in unele medii PD-L, teza conform careia alegerile locale, cuplate sau decuplate de cele parlamentare, sa aiba loc nu in 2012, toamna tarziu, ci la termen, in primavara anului viitor. De ce? Nu fiindca asa ar fi mult mai corect si, in orice caz, in spiritul Constitutiei Romaniei si nu fiindca este nefiresc sa prelungesti mandatul alesilor locali printr-o asumare de raspundere, din simplul motiv ca cine poate mai putin poate si mai mult si, atunci, prin reducere la absurd, acestia ar putea ramane pe viata acolo unde sunt. Ci de frica. Si de ce se teme Traian Basescu, impreuna cu liderii PD-L?
Ei se tem de noua recesiune, deja declansata la nivel global si careia Romania nu este pregatita sa-i faca fata, pentru ca a avut cea mai slaba guvernare din trecut, din prezent si din viitor. Efectele recesiunii, ale unei crize agravate, ii vor aduce pe romani, in 2012, in situatia in care nu vor mai suporta actuala put