S-a tot vorbit în ultima vreme de necesitatea unei înnoiri a dreptei politice din România. Diverşi actori instituţionali sau personalităţi apropiate valorilor de dreapta şi-au exprimat la răstimpuri îngrijorarea că PDL nu va câştiga alegerile din 2012 fără o transformare profundă în prealabil. Şi aceasta nu din cauza unei oferte irezistibile din partea opoziţiei, ci din cauza pierderii propriului electorat nemulţumit de dinamica internă a partidului şi de evoluţia sa în exerciţiul guvernării. Cu toate acestea, vechi lideri ai PDL par angajaţi mai degrabă în blocarea decât în promovarea eforturilor reformatoare. Ultimul episod, demiterea ministrului Lăzăroiu. Desigur, poţi sau nu să împărtăşeşti opiniile acestuia. Este însă incontestabil faptul că domnul Lăzăroiu aducea o anumită prospeţime de care orice partid democratic are nevoie, cu atât mai mult unul aflat la putere şi în puternică erodare.

Ajungem aşadar la adevărata problemă: PDL pare că a încremenit după congresul de anul acesta. Departe de a aduce un suflu nou capabil să emită idei şi proiecte politice care să seducă electoratul, alegerile din PDL dau impresia că au consfinţit paralizia politică. Suntem la mai puţin de un an de primele alegeri, iar PDL nu a luat încă nici o decizie strategică cu privire la viitor. Sau şi mai grav, deciziile şi soluţiile de personal care se prefigurează sunt dezamăgitoare.

Pentru cetăţenii, elitele şi intelectualii angajaţi din spaţiul public care nu cred în alternativa USL de a conduce România după 2012, aceasta constituie un major semnal de alarmă. În aceste condiţii, Alba ca Zăpada revine în actualitate devenind constanta oricărei ecuaţii politice care pleacă de la premisa unei nemulţumiri de fond faţă de elita politică actuală şi de la nevoia unei înnoiri profunde. Însă Alba ca Zăpada nu înseamnă în primă fază în mod necesar un nou partid politic, ci