În ultimele decenii, verbul a investi şi-a lărgit tot mai mult sensul, devenind aproape obligatoriu atunci când, într-un context favorabil, e vorba de folosirea banilor.

În esenţă, sensul tehnic şi etimologic, de dicţionar, îşi pierde nota specifică, verbul devenind adesea un sinonim (mai elegant şi lipsit de conotaţii negative) pentru a cheltui. Specificul economic al actului de a investi se poate observa în definiţiile curente („a plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiţie”, DEX); esenţa sa e vizarea unui profit. În Trésor de la langue française informatisé, verbul investir este definit ca „a folosi, a plasa (bani, capital) într-un sector al economiei sau într-o întreprindere, pentru a obţine venit”. În franceză acest sens („a folosi bani pentru a produce profit”) e considerat ca împrumutat din engleză, unde ar fi apărut pe la începutul secolului al XVII-lea (în Concise Oxford Dictionary, 1999, verbul to invest este definit tot prin „speranţa de a obţine un profit”), după modelul termenului italienesc investire, care avea deja în secolul al XIV-lea un uz financiar (Manlio Cortelazzo, Paolo Zolli, Dizionario etimologico della lingua italiana, DELI, Zanichelli, 1999).

Trebuie să recunoaştem că un sens lărgit al verbului există şi în franceză, şi în engleză, unde dicţionarele indică şi o investire care se reduce la cumpărarea de bunuri; în Concise Oxford Dictionary este înregistrat, ca sens informal, „buy (something) whose usefulness will repay the cost”. De fapt, limita între cheltuielile justificate (investiţii) şi cele nejustificate (cheltuieli) e greu de trasat: unele bunuri (închiriabile, de vândut cu un preţ mai mare) chiar pot aduce profit. Presa şi internetul furnizează însă destule exemple involuntar comice, în care ideea de profit al investiţiei nu se poate presupune: „