De mai bine de o săptămînă stau între 14 și 16, în genunchi, în trei labe mai exact (și a patra ridicată în aer), în Piața Revoluției, în compania unui număr de oameni, performeri sau amatori, în poziția calului lui Carol I. Aceasta este o poziție dificilă (la care se adaugă soarele, piatra cubică încinsă, gazele de eșapament etc.) dar precisă: capul nu trebuie sumețit, spatele și gîtul rămîn drepte, dar privirea plecată – și este una din puținele relații autentice pe care le pot stabili eu cu acest monument public. Din ecuația Carol I călare, îmi este imposibil să mă identific cu prima parte, așa încît sentimentele care mă guvernează în cele două ore (cu pauze), în genunchi, lîngă cal sînt unele în general bune – mă simt bine acolo, așa. E un dozaj bun între umilință, expunere, efort și putere în acest gest.

Ideea și inițiativa îi aparțin Alexandrei Pirici, coregraf si performer independent, acționînd în zone de expresie diferite, de la arta performativă și intervenție în spațiul public la film, video și muzică.

Proiectul de intervenție în spatiul public menționat mai sus se cheamă “Dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem”, este finanțat de Centrul Național al Dansului București și sună cam așa, în cuvintele Alexandrei:

“Încercăm să construim o relație dinamică între individ și monumentul public – care nu are nevoie de consimțămînt public pentru a fi construit, și construcții model de arhitectură totalitară devenite acum simbol național. Mă gîndesc la asta ca la o practică necesară, încercarea de a face un update sau de a interveni, de a te confrunta cu și a “încorpora” construcția, de a-ți afirma poziția în raport cu ceva care te “încorporează” și te reprezintă.

Sîntem un grup de aproximativ 10 oameni – Mihaela Dancs, Vlad Basalici, Florin Flueraș, Andreea Novac, Bogdan Drăgănescu, Mădălina Dan, Andrei Dinu, Adriana Gheorghe, Ana -Maria Ciceală,