Absolvenţi de liceu, dar şi cei cu studii superioare şi-au pus speranţe în Bursa organizată de AJOFM la Alba Iulia. Angajatorii au pus la bătaie 263 de locuri de muncă.
La Bursa absolvenţilor organizată vineri, la Alba Iulia, s-au prezentat doar 28 de angajatori, din cei 100 contactaţi de Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă Alba. Numărul total al ofertelor de muncă a fost de 263, pentru care ar fi putut să opteze cei 343 de participanţi.
Cele mai multe posibilităţi au fost, ca de obicei, pentru cei cu studii medii, în construcţii,confecţii, industria auto, comerţ. . Aşadar, nu s-au căutat oameni cu şcoli înalte, ci dispuşi să muncească din greu.
Culmea cele mai multe oferte au fost in domeniile care sunt printre cele mai afectate de recesiunea economică. Specialiştii în resurse umane susţin că prin astfel de târguri angajatorii nu fac altceva decât să îşi „sortează“lucratori calificaţi.
În total, în urma discuţiilor cu angajatorii, 165 de persoane din Alba au făcut primi paşi spre angajare.