Primul peşte prins în copilărie alături de bunic sau nevoia de a pune ceva pe masă, i-a transformat pe unii în adevăraţi pescari care au petrecut jumătate din viaţă pe malul bălţii.
Pe malul Dunării, într-o după amiază de joi, l-am găsit pe nea Ilie, de 58 de ani. Aştepta liniştit să „muşte”. După câteva cuvinte schimbate cu interlocutorul nostru acesta ne-a spus că nu prea a avut noroc astăzi. Captura este slabă. Dar pasiunea pentru pescuit este mult prea mare ca să renunţe după doar câteva ore petrecute pe mal.
Primul peşte, la opt ani
“Cred că am început aşa cum a început fiecare dintre pescari: cu un băţ de alun, un fir de aţă de cusut pantofi (bunicul meu era cizmar), un bold îndoit numai eu ştiu cum, plumb şi celebra plută de dop de vin! M-am pus pe scos râme groase cât o zi de post, am furat mămăliga bunicii de pe cuptor şi am luat-o uşurel către gârlă, un mic iaz facut pentru moara de malai din comună. Aici copiii de vârsta mea, opt ani, veneau să pescuiască”, spune nea Ilie.
“După mai puţin de cinci minute, pluta se scufundă: o dată, de doua ori, trag…. şi ce să vezi? O frumusetţe de caracudă lată, galbenă, strălucitoare îşi face apariţia la suprafaţa apei. Mai trag o dată şi o pun pe mal”, adaugă omul.
Imediat după mereaţa captură a strâns undiţa şi a plecat acasă bucuros de realizarea lui.
“Acum, dupa 50 de ani de la acea întâmplare, îmi dau seama unde am greşit. Trebuia să-l eliberez pentru că era şi el un suflet nevinovat ce alerga după mâncare! De atunci pescuiesc.de 50 de ani”, îşi aminteşte bărbatul.
