Nereuşitele fotbalului nostru, un fotbal persecutat rău de mediocritate, i-ar putea plictisi până la lehamite pe cei care încă îl mai suportă. Martorii fenomenului sunt salvaţi însă de ameninţarea depresiei graţie circului periferic pe care pacienţii prostiei îl provoacă cu o seducătoare inconştienţă.

Ultima săptămână a aglomerat cu hărnicie o mulţime de neghiobii ale fotbalui, multe dintre ele concurând cu impresia că numai pe la noi se poate întâmpla aşa ceva.

Cea de-a şaptea etapă a campionatului nu are meritul de a fi schilodit fotbalul altfel decât de obicei. Nici bălăcăreala iubiţilor conducători şi arbitrajele scandaloase nu detaşează cumva ultima etapă de precedentele. Această ultimă etapă are însă meritul de a fi împovărat comisiile de judecată ale ligii cu responsabilităţii numai bune să dea măsura competenţei onoraţilor juraţi. Incidentele de la Dinamo, nu­me­roa­sele eliminări din joc ale unor fotbalişti şi trimiterea în tribună a nu mai puţin de trei antrenori au făcut concurenţă serioasă cazului Gardoş, cel care i-a cauzat o dublă fractură lui Cosmin Băcilă. Nu mai are rost să mimăm nedumerirea şi să ne întrebăm de ce recidivistul Răzvan Lucescu a primit doar două etape de suspendare în timp ce Viorel Hizo a încasat trei. Păi, d-aia! Fiindcă Viorel Hizo e mai neaoş şi nu înjură atât de elevat ca Lucescu. Iar la o aşa dife­renţă în discursul reproşurilor nici nu mai contează faptul că antrenorul Rapidului a continuat să asiste la meciul Dinamo – Rapid dintr-o zonă interzisă. Fiindcă importante-s doar floarea de la butoniera observatorului de joc şi adresa de domiciliu a împricinaţilor.

Suspendarea lui Gardoş pentru zece etape a stârnit, şi ea, comentarii care-i caracterizează pe înscrişii la cuvânt.

Diriginţii Stelei susţin recursul în ideea reducerii suspen­dării. Şi o fac, deşi Gardoş a cam fost suspendat