„Am emigrat în Germania în 2001, în baza legii care oferă compensaţii evreilor şi rudelor acestora, victime ale Holocaustului. Mi s-a oferit o locuinţă şi asistenţă medicală gratuite, mi-au dat şi o pensie de 750 de euro, deşi nu am contribuit cu nimic la Fondul Social german. În Moldova aş fi avut o pensie de vreo 1.000-1.200 de lei, nici măcar 100 de euro! Mi-e milă de foştii mei colegi care trăiesc în mizerie."

Aşa mi-a vorbit un bătrân cu care am călătorit, recent, în acelaşi avion spre München. Vizitase Chişinăul după zece ani de la plecare şi era dezamăgit de fosta sa patrie. Avea o poftă de a se mărturisi şi părea bucuros că aflase un interlocutor dispus să-l asculte.

„N-am văzut nicăieri în Europa - şi călătoresc destul de mult - atâtea automobile luxoase ca la Chişinău. Şi masive, din acelea, ştiţi, ca pentru vânătoare în savana africană. Însă circulă pe nişte drumuri îngrozitoare... S-au perindat în 20 de ani mai mulţi preşedinţi şi guverne, dar nimeni nu a avut onoarea să facă în Chişinău nişte drumuri pentru oameni, nu pentru tractoare sau tancuri, doamne-fereşte! Las'că Voronin a fost un militar vulgar şi sumar instruit, nu te puteai aştepta de la el să construiască în Moldova o infrastructură modernă, dar de ce sunt atât de indiferenţi ăştia care se declară democraţi şi vorbesc englezeşte?... Aţi văzut şoseaua spre aeroport? Chiar nu li-e ruşine pentru halul în care arată? Şi e prima impresie pe care şi-o face un străin proaspăt sosit în Moldova..."

Am discutat cu acest om într-o oră şi jumătate de zbor şi despre alegeri interminabile care secătuiesc ţara, despre pasivitatea moldovenilor, incapabili să se organizeze pentru a-şi apăra drepturile, despre apa poluată din Chişinău şi serviciile medicale sub orice critică. Condrumeţul meu avea judecăţi nuanţate: „Nu totul depinde de autorităţi. Mai e şi lipsa de civilizaţie a oamenilor. Und