Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şefii instituţiilor economice: "Lumea este în pericol". Bursele din întreaga lume, într-o nouă criză.

Publicat in Antena 3, vineri 23 septembrie 2011 ·

Bursele din toată lumea au intrat din nou intr-o perioada de instabilitate. Indicele Dow Jones a pierdut 3,5 procente în timp ce pieţele europene au scuzut cu pâna la 5%. Răspunsul şefilor instituţiilor economice a venit imediat si nu este unul linistitor: "Lumea este în pericol" este concluzia lor.

Problemele mari cu care se confruntă zona euro dar şi anunţul făcut de oficialii Rezervei Naţionale, cum că economia Statelor Unite riscă să scadă, au produs un nou cutremur pe bursele din întreaga lume. Astfel principale pieţe europene au căzut cu până la 5 procente, în timp ce bursa de pe Wall Street a închis în pierdere cu 3,5%.

Primul avertisment a venit din partea şefului Băncii Mondiale.

"Lumea se află într-o periaodă periculoasă. În 2008, mulţi oameni au spus că nu au văzut criza venind. Acum, liderii nu mai au nicio scuză. În timpuri periculoase este nevoie de oameni curajoşi"

Pe de altă parte, directorul FMI, CHRISTINE LAGARDE susţine că o politică economică dură şi coerentă este singura variantă rămasă.

"Trebuiesc luate măsuri pe termen mediu şi lung, bine ancorate cu scopul de a restabili situaţia finanţelor publice prin reducerea deficitului, stabilizarea datorie şi reducerea ei treptată"

Un alt avertisment a venit de peste ocean, din partea şefului Trezorăriei Statelor Unite.Timothy Geithner a declarat că cele mai mari pericole pentru economia mondială sunt reprezentate de neînţelegerile politice de la Washington şi de criza datoriilor din Europa.

Actualele probleme finaniciare vor fi discutate duminică în cadrul summitului G20, de la Washington. La întâlnire vor participa miniştrii de finanţe, guvernatorii băncilor centrale dar şi oficilai ai Fondului Monetar şi ai Băncii Mondiale.

Bursele din toată lumea au intrat din nou intr-o perioada de instabilitate. Indicele Dow

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României

HotNews acum 56 minute
Judecătoarea Simina Tănăsescu a fost aleasă prin vot noul președinte al CCR, conform surselor HotNews, fiind prima femeie care ocupă această funcție. Curtea a confirmat ulterior informația printr-un comunicat de presă. Simina Tănăsescu are 57 de ani

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 46 minute
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 57 minute
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Selly, prima REACȚIE după ce un adolescent de 15 ani a fost îndemnat de artistul lui preferat să sară de pe scena Beach, please și a ajuns la ATI. Ce reguli NOI va impune

Cancan acum o ora
S-au petrecut scene greu de privit în cea de-a treia noapte a festivalului Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un adolescent de 15 ani, a urcat pe scenă alături de artisutl său preferat, rapperul american Destroy Lonely, și a fost îndemnat să sa

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

Alertă în Azuga. Un urs a fost văzut pe DN1

HotNews acum o ora
Prezența unui urs a fost semnalată, duminică dimineață, pe DN 1, pe raza stațiunii Azuga de pe Valea Prahovei, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei din zonă au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT și su

EVADARE ca-n filme din închisoare. Unde s-a putut ascunde un deținut, pentru a scăpa din pușcărie

Gandul acum o ora
Evadare ca-n filme din închisoare. Iată unde a putut să se ascundă un deținut, pentru a scăpa din pușcărie și unde a fost raportat acest caz incredibil. Un tânăr infractor, de doar 20 de ani, a pus la punct un plan ingenios de evadare din închisoare

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°