Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, i-a înmânat vineri cererea de aderare a statului palestinian la ONU secretarului general, Ban Ki-moon.
Anunţul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al preşedintelui Abbas, Nabil Abou Roudeina, informează AFP, preluată de Agerpres.
Abbas a adus cererea într-un plic cu stema palestiniană, cu puţin timp înainte de discursul său în plenul Adunării Generale a ONU, de la New York.
Cererea palestiniană reflectă o pierdere a încrederii după 20 de ani de negocieri de pace eşuate sprijinite de SUA, principalul aliat al Israelului, şi o intensificare a îngrijorărilor privind continuarea de către Israel a colonizării pe teritoriul pe care palestinienii îl doresc ca stat, notează Reuters.