După introducerea monedei euro în 1999, ratele dobânzilor unificate au permis membrilor uniunii monetare să se împrumute masiv la dobânzi mici. Obligaţiunile emise de statele din sudul Europei erau considerate la fel de sigure ca şi cele germane. Banii au inundat Grecia, iar Spania şi Irlanda s-au văzut în faţa unor boom-uri pe piaţa imobiliară.
Spargerea bulelor imobiliare din SUA şi Europa în 2007 a dat prima lovitură imaginii de invincibilitate a zonei euro. Spre sfârşitul lui 2009, noul guvern al Greciei a găsit că fostul executiv a minţit despre dimensiunea datoriilor. Descoperirea a provocat o pierdere drastică a încrederii investitorilor care în cele din urmă s-a propagat în întreaga zonă euro, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.
Ca o temă recurentă în povestea crizei datoriilor, politicienii dun uniunea monetară au reacţionat lent, cerând o anchetă în cazul neregulilor Greciei în loc să vină cu măsuri pentru recâştigarea încrederii pieţelor în condiţiile în care investitorii începuseră să-şi retragă capitalul din economia elenă şi să ceară Atenei dobânzi "penalizatoare" pentru a o finanţa.
Economiile mari din zona euro şi Fondul Monetar Internaţional au întins Greciei o linie de credit în luna mai a anului trecut, dar până atunci finanţele greceşti distruseseră iluzia egalităţii între ţările din zona euro. Investitorii au penalizat rapid economiile mai slabe ale Portugaliei şi Spaniei, ducând la creşterea costurilor de finanţare ale acestor state.
Pierderile masive înregistrate de băncile irlandeze în urma prăbuşirii pieţei imobiliare au forţat Irlanda să ceară ajutor financiar internaţional la şase luni după Grecia. Portugalia, cu o economie necompetitivă, a urmat aceeaşi cale în luna mai a acestui an.
Cu toate acestea, liderii zonei euro au pierdut încă o oportunitate de a recâştiga încrederea pieţelor. Reticenţa din German