Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 60 la sută dintre adolescentele active sexual nu folosesc metode contraceptive. Rezultatul - sute de avorturi făcute anual în Sălaj

Publicat in Adevarul, vineri 23 septembrie 2011 ·

Este semnalul tras de Direcţia de Sănătate Publică Sălaj, lansat în preajma Zilei Mondiale a Contracepţiei. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, numai în ultimul an, 47 de tinere cu vârste mai mici de 19 ani au recurs la întreruperi de sarcină. Numărul lor ar putea fi, însă, şi mai mare, dat fiind faptul că statistica DSP se bazează doar pe cazurile prezentate în spitalele publice.

Potrivit datelor DSP, aproape 200 de tinere cu vârste mai mici de 19 ani au rămas însărcinate în ultimul an în Sălaj. Nouă dintre acestea au rămas însărcinate chiar înainte de a împlini 15 ani. Dintre acestea, 47 figurează în statistice DSP cu întreruperi de sacină. Asta poate însemna, pe de-o parte, că aproximativ 150 de adolescente au devenit, în această perioadă, mame, dar pe de altă parte există şi posibilitatea ca numărul avorturilor să fie mult mai mare, însă realizate în cabinete private, acestea nefăcând raportări către direcţie. Numărul total al avorturilor făcute în ultimul an în Sălaj este de 330, în 238 dintre cazuri fiind vorba despre femei şi fete de la ţară.

Toate aceste probleme, care transformă fetiţele în adulţi mult înainte de vreme, se întâmplă pentru că majoritatea tinerilor nu folosesc metode contraceptive. Potrivit unui studiu realizat la nivel naţional anul trecut, peste 60 la sută dintre adolescentele din grupa de vârstă 15 – 18 ani, active sexual, nu au folosit niciodată metode contraceptive motiv pentru care ţara noastră se situa pe locul al treilea în Europa ca număr de avorturi şi pe primul loc în privinţa necunoaşterii metodelor contraceptive.

După cum informează reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, tinerele care şi-au început viaţa sexuală pot beneficia de contracepţie gratuită. Pentru asta, ele trebuie să se adreseze celor 63 de medici de familie incluşi în Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului sau la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°