Simona Sensual a sărit cu paraşuta de la 4.000 de metri pe aerodromul de la Strejnic, purtând doar costumul de baie. A aterizat cu bine şi spune că de atunci nu a mai încercat acest lucru şi că-i lipseşte.
"Este o nebunie în sensul bun al cuvântului să sari cu paraşuta, nu se poate descrie ce simţi. Am încercat acum patru ani şi vreau să încep din nou să sar. Am făcut saltul dintr-un avion aflat la 4.000 de metri altitudine, iar când s-a deschis paraşuta am simţit furnicături în tot corpul. Sunt înnebunită după saltul cu paraşuta", a declarat blonda.
Sensuala spune că pe aerodromul de la Strejnic a mai trăit o experienţă inedită. "Cei de acolo se antrenau cu un avion proiectat de Pavel Suhoi, străbunicul tatălui meu, aparatul purtându-i numele. Când au auzit că mă cheamă Suhoi şi au aflat că mă trag din familia celui care a proiectat avionul, m-au pus în cabină să văd cum e", a mai spus Simona Sensual.