Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cvartetul pentru Orientul Mijlociu reacţionează la cererea palestiniană cu o nouă ofertă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 septembrie 2011 ·

Cvartetul pentru Orientul Mijlociu, format din Statele Unite, Naţiunile Unite, Rusia şi UE, a reacţionat vineri la cererea de aderea a unui stat Palestina la ONU cu o ofertă detaliată de reluare a dialogului, relatează AFP.

Odată ce momentul istoric al palestinienilor a trecut, Cvartetul s-a grăbit să furnizeze un calendar al negocierilor şi să fixeze ca obiectiv un acord final cel mai târziu la sfârşitul lui 2012.

Ipoteza unei declaraţii a Cvartetului a fost evocată toată vara, în cadrul eforturilor americane şi europene de a propune o alternativă la disputa dintre Israel şi palestinieni.

Discuţiile au fost interesante în ultimele zile la New York, inclusiv în noaptea de joi spre vineri.

Declaraţia a venit până la urmă după depunerea cererii de către preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi răspunsul iritat al premierului israelian Benjamin Netanyahu.

Ajuns după bătălie, Cvartetul încearcă să revină "privind către viitor", a explicat un oficial american. "Preşedintele Abbas a prezentat scrisoarea, este imperativ să luăm notă de ea şi să oferim idei de răspuns. Trebuie să revenim la ceea ce este esenţial şi anume să găsim modalitatea de reluare a negocierilor".

Calendar pentru negocieri

Această abordare "simplă", potrivit declaraţiilor mai multor membri ai grupului, constă înainte de toate într-un calendar.

Israelienii şi palestinienii se vor întâlni într-o primă fază într-o lună pentru a stabili "un calendar şi o metodă de negocieri". Angajamentul de a ajunge la un acord definitiv la sfârşitul lui 2012 "cel mai târziu" va fi luat chiar la această reuniune "pregătitoare".

Părţile vor prezenta apoi "propuneri complete în trei luni" privind securitatea şi problema frontierelor şi îşi vor lua angajamentul să înregistreze "progrese substanţiale în şase luni".

Declaraţia este foarte puţin detaliată pe fond. Ea se ref

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 3 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 25 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 2 ore
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Război în Ucraina, ziua 1.525. Bază aeriană rusă lovită. Moscova a lansat peste 300 de drone

Press Alert acum 55 minute
Foto: arhivă Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat o bază aeriană rusă din regiunea Voronej, în timp ce Rusia a lansat peste 300 de drone asupra teritoriului ucrainean, într-un nou val de atacuri aeriene. Potrivit Statului Major General al armatei u

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 2 ore
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°